Strategia ocultă a extremei drepte: „narațiunea” care cucerește tinerii instruiți din Europa
În toată Europa, o tendință emergentă zguduie atât presupunerile educatorilor liberali, cât și pe cele ale factorilor de decizie. Tinerii care studiază în diverse țări, vorbesc trei sau patru limbi și absolvă instituții recunoscute la nivel mondial, se îndreaptă spre discursuri naționaliste. Deși nu toți, un număr suficient de mare ridică semne de întrebare. Această schimbare este facilitată de utilizarea unei narațiuni care generează un sentiment de apartenență, exemplificată prin cazul lui Călin Georgescu, ale cărui succes electoral poate fi explicat printr-un discurs centrat pe identitatea ortodoxă, suveranitatea națională și distincția față de liberalismul occidental.
Extrema dreaptă nu mai atrage doar persoanele lăsate în urmă de globalizare. Ea reușește să exploateze un sentiment primordial: apartenența. Instituțiile europene nu au un răspuns adecvat. Conform datelor, alegerile pentru Parlamentul European din 2024 au înregistrat cel mai mare procent de voturi pentru partidele de extremă dreaptă, cu 27% din locuri – 191 din 720 – deținute de deputați europeni aliniați acestor grupări. Acest vot nu a fost doar un protest din partea periferiilor marginalizate economic, ci și o reacție a tinerilor sub 30 de ani, care au sprijinit extrema dreaptă cu peste 21%, o cifră în continuă creștere din 1989.
În Germania, AfD a crescut de la 5% în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani în 2013, la 19% în 2025. În Franța, Adunarea Națională a lui Marine Le Pen a devenit cel mai popular partid în rândul tinerilor cu vârste între 18 și 34 de ani în 2024. La nivelul tuturor grupelor de vârstă, partidele de extremă dreaptă reprezintă acum aproape 25% din voturile totale la nivel european, având o poziție eurosceptică și reprezentând o amenințare reală la adresa integrității Uniunii Europene.
Raportul „Marea Resetare” din 2025, susținut de partidele de extremă dreaptă, conturează o foaie de parcurs pentru demontarea UE din interior. Răspunsul standard al UE a fost referințe la valori, reforme instituționale și asigurări economice, măsuri care nu adresează întrebarea fundamentală: cine ești și unde îți este locul?
Vidul narativ al Uniunii Europene
Mișcările naționaliste nu câștigă prin programe politice, ci prin identitate, oferind o poveste culturală despre cine este un adevărat european. În contrast, Uniunea Europeană oferă un pașaport și drepturi, dar nu o narațiune convingătoare. Deși această observație nu este nouă, UE a neglijat aspectul cultural, presupunând că apartenența culturală va apărea natural din integrarea politică și economică.
În trecut, Europa a recunoscut mizele culturale. De exemplu, în 1954, Consiliul Europei a semnat Convenția culturală europeană, creând o arhitectură pentru diplomația culturală între statele europene. Programul „Capitala Europeană a Culturii”, inițiat în 1985, avea rolul de a consolida sentimentul de apartenență culturală europeană și a promova caracteristicile comune. De la începuturile sale, peste 70 de orașe din mai mult de 30 de țări au deținut acest titlu.
În prezent, însă, bugetul programului „Europa Creativă” este de doar 2,44 miliarde de euro pentru perioada 2021–2027, reprezentând aproximativ 0,15% din bugetul total al UE. Comparativ, Rusia a cheltuit peste 1 miliard de euro pe propagandă culturală în 2024, iar UE este depășită în cheltuieli pe acest teren.
Peisajul mediatic și tinerii europeni
Mediul mediatic din primii ani ai UE nu mai există. Platformele algoritmice sunt acum principalele canale de interacțiune pentru tinerii europeni, iar acestea favorizează narațiunile naționaliste simple. Un sondaj din 2021 arată că 64% dintre tineri folosesc Instagram, iar 25% TikTok ca surse principale de informații. În perioada premergătoare alegerilor din 2024, partidele de extremă dreaptă au depășit partidele tradiționale în ceea ce privește implicarea pe rețelele sociale.
Acest fenomen este și un eșec educațional. Tinerii care au studiat în diverse țări discută adesea despre „oamenii noștri” și „cultura lor”, sugerând o expunere la diversitate fără integrare. Studiile sugerează că schimburile Erasmus nu generează o identitate europeană nouă, ci doar consolidează identitățile deja existente. Tinerii cu cea mai mare nevoie de expunere la diversitate sunt adesea absenți din aceste experiențe.
Cine poate umple vidul narativ?
Există trei categorii de actori care pot influența cursul cultural al Europei. În primul rând, instituțiile europene au mandatul, dar le lipsesc resursele necesare. Comisia Europeană a anunțat „Busola culturală”, dar aceasta va necesita resurse reale pentru a avea impact.
În al doilea rând, programul Erasmus+ rămâne o dovadă a conceptului european. Participarea la Erasmus este asociată cu o identificare sporită ca european, dar extinderea programului învățământului secundar și profesional ar putea avea un impact semnificativ.
În al treilea rând, universitățile și școlile de afaceri au responsabilitatea de a construi o experiență de „europenitate” în mod deliberat. Instituțiile trebuie să se întrebe ce înseamnă, de fapt, unitatea europeană.
Concluzie
În 2025, Eurobarometrul arată că 75% dintre europeni se simt cetățeni ai UE, dar a te simți cetățean nu înseamnă a avea un sentiment de apartenență. Problema identității nu poate fi rezolvată prin prosperitate sau reglementări. Extrema dreaptă a câștigat 27% din locurile din Parlamentul European prin oferirea unei narațiuni culturale, exemplificată de Călin Georgescu, care a găsit în povestea sa culturală ceea ce nu oferea niciun alt partid. Absența unei narațiuni culturale europene cu greutate emoțională va permite altor narațiuni să umple acest spațiu.
