Vilele oficiale ale conducătorilor: RA-APPS și moștenirea lui Ceaușescu
Autoritatea care se ocupă cu locuințele statului a publicat detalii despre imobilele închiriate demnitarilor. Deși numele și funcțiile sunt în continuare ținute la secret, datele arată că unele persoane beneficiază de proprietățile statului dinainte de 1989. Unii demnitari ocupă locuințele deși nu mai au dreptul legal să o facă, iar numeroase apartamente sunt închiriate la prețuri mult prea mici pentru zonele exclusiviste în care se află.
Contracte moștenite din comunism
RA-APPS are în administrare 220 de locuințe care sunt închiriate persoanelor fizice. Unele sunt ocupate în baza unor contracte semnate pe vremea regimului Ceaușescu. Datele publicate arată că există contracte încheiate în 1982, 1984 sau 1988 și prelungite ulterior, toate în zone de lux ale Capitalei. Două dintre aceste contracte au fost semnate la 14 decembrie 1982 pentru imobile situate pe străzile Alexandru Philippide și Pivnicerului din București. Ambele au fost menținute pe durată nedeterminată și au chirie zero.
Un imobil de pe strada Spătar Milescu, cu o suprafață de aproape 90 de metri pătrați, este închiriat în baza unui contract din mai 1984, pentru care chiria lunară este de 284,9 euro. Un alt contract, semnat în februarie 1988 pentru o locuință de pe strada Tudor Arghezi, este încă în vigoare. Vorbim despre o locuință la kilometrul zero al Capitalei, cu o suprafață de 137 mp, pentru care se plătește o chirie lunară de aproape 1.150 de euro.
Prețuri mici în zone de lux
Cel mai mic preț a fost stabilit de RA-APPS pentru o locuință de aproape 27 mp în centrul Capitalei, pe Strada Vasile Lascăr – 33,83 de euro. Apartamentul este ocupat din 2019. De asemenea, în nordul Capitalei, într-un imobil de pe Strada Căpitan Alexandru Șerbănescu, RA-APPS a închiriat 19 apartamente cu suprafețe între 54 și aproape 90 de metri pătrați pentru sume cuprinse între 235 și 428 de euro.
Blocul cu 52 de apartamente pentru demnitari
Cele mai multe locuințe de protocol destinate demnitarilor sunt în zone centrale ale Bucureștiului (în apropiere de Arcul de Triumf, Piața Romană, Bd. Aviatorilor, Victoriei), iar RA-APPS a închiriat aproape blocuri întregi. De exemplu, un imobil de pe strada Eminescu Mihai, nr. 124, are nu mai puțin de 52 de apartamente disponibile. Nu este clar cum au fost stabilite chiriile, dat fiind că există diferențe semnificative între apartamente cu suprafețe similare, în același imobil.
De exemplu, pentru un apartament de 206,85 metri pătrați chiria este de 1.318 lei pe lună, în timp ce pentru un apartament puțin mai mic, de 198,94 metri pătrați, chiria ajunge la 1.471 de lei plus 644 de euro lunar. Regia nu explică în documentele publicate ce reprezintă sumele exprimate separat în lei și euro. Diferențele sunt și mai mari în cazul altor locuințe din același imobil, unde un apartament de 195,18 metri pătrați are o chirie de peste 6.100 de lei pe lună, de aproape cinci ori mai mare decât cea plătită pentru apartamentul de 206 metri pătrați.
Apartamente ocupate ilegal
Există numeroase cazuri în care beneficiarii nu au mai avut dreptul la locuințe din partea statului, dar nu le-au eliberat, fiind acum „în procedură de evacuare”. Într-o astfel de situație se află mai multe apartamente de pe Strada Eminescu Mihai, nr 124, de pe Bulevardul Magheru nr.24, Strada Paris nr. 45A și Strada Racotă Nicolae nr. 16-18. La Predeal, RA-APPS este în proces cu actualii chiriași pentru neeliberarea spațiilor, cu patru locuințe pe Str. Postăvarului nr. 10, având suprafețe între 51,91 mp și 65,82 mp și chirii între 220 și 279 de euro lunar.
