România se pregătește pentru o posibilă recesiune în 2026
România ar putea intra în recesiune în 2026, nu doar tehnică, având în vedere evoluția consumului de la începutul acestui an, consideră președintele CFA România, Adrian Codirlașu. „Am fi norocoși dacă avem o creștere economică de 0,5% anul acesta. Sunt șanse mari să fie un mic minus pe tot anul și să avem recesiune, nu doar tehnică”, a afirmat Codirlașu.
El a menționat că cifrele privind consumul sunt alarmante: „Am citit de vreo trei ori comunicatul INS să văd dacă într-adevăr e minus 9,1% la consum. Asta mi se pare cea mai îngrijorătoare știre de la începutul anului.” Potrivit acestuia, primul trimestru ar putea înregistra o scădere a PIB-ului. „Dacă ne uităm la Q3 vs Q2, e minus 0,1% și, din ajustarea sezonieră, se poate face la un 0 sau un plus mic, dar probabil să avem un minus în Q1 față de Q4 anul trecut. Tot recesiune tehnică o să fie”, a explicat el.
Codirlașu a subliniat că se așteaptă la o scădere a consumului și în perioada următoare. „Avem în ianuarie această scădere de consum care este spectaculoasă. Vedem februarie și martie. Părerea mea este că în martie o să fie iarăși un șoc pe consum având în vedere situația. Avem atât creșterea prețului combustibilului deocamdată, cât și aversiune la risc care va genera prudență în a cheltui. Deci, în martie ar trebui să vedem pe date din nou un șoc negativ”, a precizat el.
Întrebat când am putea avea primele indicii cu privire la intrarea în recesiune, Codirlașu a afirmat că evoluția PIB-ului în primul trimestru din acest an poate oferi o indicație: „Este necesar să avem datele din trimestrul I, de creștere economică. Dacă o să avem un minus față de trimestrul I din anul trecut, mergem probabil către o ușoară recesiune”.
Conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică (INS), volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a scăzut în luna ianuarie 2026 cu 9,1% ca serie brută și cu 6,5% ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate. Scăderea a fost cauzată de declinul înregistrat la comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (-13,8%), vânzările de produse nealimentare (-11,3%) și la vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun (-3,9%).
În elaborarea proiectului de buget pentru anul în curs, Guvernul a luat în calcul o creștere a economiei de 1%.
