Provocarea militară ce subminează Europa în fața Rusiei: Alternativele pentru substituirea rachetelor din SUA
Decizia lui Donald Trump de a renunța la planul privind desfășurarea de rachete cu rază lungă de acțiune în Germania a evidențiat lipsa unei capacități europene de descurajare, în contrast cu arsenalul Rusiei. Această situație ridică întrebări cu privire la importanța sistemelor „Deep Precision Strike” (DPS), lipsa acestei capacități în țările europene din NATO și soluțiile posibile pentru a compensa golul lăsat de decizia administrației Trump.
Planul convenit în timpul administrației Biden prevedea desfășurarea unui batalion echipat cu rachete de croazieră Tomahawk și rachete hipersonice Dark Eagle în Europa, oferind astfel țărilor NATO capacitatea de a lovi ținte aflate adânc în interiorul Rusiei sau pe teritoriul altor adversari străini. DPS include rachete de mare precizie cu rază lungă de acțiune (între 1.000 și 3.000 de kilometri) care pot fi utilizate pentru a distruge clădiri specifice și chiar bombardiere care se pregătesc să decoleze.
Experții militari și oficialii din domeniul apărării consideră că aceste rachete sunt esențiale din trei motive principale. Primul este abilitatea de a amenința infrastructura strategică și de a descuraja un atac din partea inamicului. Al doilea motiv este capacitatea de a răspunde unei acțiuni agresive fără a provoca un război de amploare sau a lansa atacuri nucleare. În al treilea rând, aceste rachete permit lovirea țintelor inamice importante aflate departe de linia frontului, cum ar fi baze aeriene sau silozuri de rachete. Un oficial militar din Occident a subliniat importanța acestei capacități, afirmând: „Vrei să ai capacitatea de a ataca o fabrică rusească de drone înainte să trimită 500 de drone asupra ta”.
Atacurile ucrainene asupra bazelor aeriene din Rusia, utilizate pentru bombardarea Kievului, reprezintă un exemplu de DPS în acțiune. Amenințările Statelor Unite din 2022 de a distruge activele militare critice ale Rusiei, în cazul utilizării armelor nucleare în Ucraina, au contribuit la decizia lui Putin de a nu lansa astfel de atacuri, conform analiștilor.
De ce nu are Europa sisteme „Deep Precision Strike”?
Europa a neglijat dezvoltarea de rachete de mare precizie cu rază lungă de acțiune în ultimele decenii, bazându-se pe Statele Unite pentru armele necesare și temându-se de o reacție agresivă din partea Rusiei. De la Războiul Rece, SUA au furnizat Europei principalele mijloace de descurajare convențională a atacurilor Rusiei, inclusiv rachete Tomahawk care ar fi trebuit să ajungă în Germania. Camille Grand, secretar general al Asociației Industriilor Aerospațiale, de Securitate și Apărare din Europa, a explicat că „nu este vorba că nu avem DPS pentru că suntem proști, ci pentru că am fost foarte precauți în a nu dezvolta sisteme terestre care ar încălca Tratatul privind Forțele Nucleare Intermediare (INF)”.
Germania și Spania dispun de rachete de croazieră Taurus, cu o rază de acțiune de aproximativ 500 de kilometri. Franța și Marea Britanie au dezvoltat împreună rachetele de croazieră Scalp/Storm Shadow, cu o rază de acțiune similară, dar care sunt aproape epuizate. Toate aceste rachete sunt lansate din aer, ceea ce înseamnă că NATO ar trebui să aibă superioritate aeriană asupra Rusiei pentru a le putea folosi, o sarcină care ar deveni mai complicată fără ajutorul Statelor Unite.
Există, de asemenea, rachete cu rază mai lungă de acțiune în arsenalul european, precum rachetele Tomahawk lansate din submarinele Marii Britanii (1.600 de kilometri) și Missiles de Croisière Naval (MdCN) ale Franței (1.400 de kilometri). Deși Franța și Marea Britanie au rachete balistice cu rază lungă de acțiune ca parte a capacității lor de descurajare nucleară maritimă, acestea nu au variante convenționale ale acestor arme, ceea ce limitează opțiunile de răspuns la un atac.
Cât de vulnerabilă este Europa și ce soluții are la îndemână?
Fără capacitatea de a lovi ținte precum bazele navale din Murmansk sau Novorossiisk, Europa se află într-o poziție dezavantajată. Rusia deține rachete balistice și de croazieră cu o rază de acțiune de peste 2.000 de kilometri, inclusiv Kinjal și Novator 9M729, capabile să atace orașe precum Varșovia, Berlin sau Munchen, precum și Londra, Paris și Roma din Kaliningrad.
În 2024, Germania, Franța, Polonia și Italia au inițiat un efort comun numit Elsa pentru dezvoltarea unei game largi de rachete europene cu rază lungă de acțiune. Marea Britanie și Suedia s-au alăturat programului, însă majoritatea proiectelor sunt abia la început și nu vor fi finalizate înainte de anii 2030. Fabian Hoffmann, cercetător la Colegiul Universitar de Apărare din Norvegia, a subliniat discrepanța dintre retorică și acțiune, considerând-o inexplicabilă în prezent.
Există totuși soluții temporare. O cale rapidă de a obține rachete lansate de la sol cu o rază de acțiune de peste 2.000 de kilometri ar fi reproiectarea unor arme deja existente în arsenalul Europei, cum ar fi racheta MdCN a Franței. Compania olandeză Destinus produce peste 2.000 de rachete de croazieră anual pentru mai multe țări europene, iar aceste rachete au fost utilizate și în Ucraina. Mihail Kokorici, directorul executiv al Destinus, a afirmat: „Europa va avea nevoie de mai multe căi industriale, nu de un singur program centralizat perfect, deoarece cererea este prea urgentă și prea mare pentru un singur model tradițional de achiziții.”
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a declarat că țara sa va beneficia de „expertiza ucraineană” pentru a acoperi golurile. Ucraina a dezvoltat tehnologii pentru a lansa atacuri asupra unor ținte aflate adânc pe teritoriul Rusiei, inclusiv racheta de croazieră Flamingo cu o rază de acțiune de peste 3.000 de kilometri. Hoffmann a conchis că țările europene ar trebui să achiziționeze tot ce este disponibil cât mai repede, chiar și soluțiile imperfecte, subliniind: „Până la urmă, dacă ești un cerșetor, nu poți să ai și pretenții.”
