Noua centură Azuga-Bușteni: 10 kilometri de dezvoltare urbană, cu un buget de 843 milioane lei
Autoritățile din județul Prahova au anunțat aprobarea documentației actualizate pentru șoseaua de centură a stațiunilor Azuga și Bușteni, situate pe Valea Prahovei. Tronsonul de aproape 10 kilometri va avea un cost estimat de peste 843 milioane de lei.
Consiliul Județean Prahova a comunicat că, în cadrul Consiliului Interministerial de Avizare a Lucrărilor Publice de Interes Național și Locuințelor, a fost aprobată documentația revizuită pentru proiectul „Acces rutier complementar descărcare A3 Azuga–Bușteni”. Această etapă stabilește parametrii tehnici și economici ai investiției.
Documentația a fost susținută la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației de președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Daniel Nanu. Aprobarea confirmă actualizarea soluțiilor tehnice în raport cu condițiile reale din teren și cu cerințele rezultate din etapele de proiectare și avizare. Proiectul este derulat în parteneriat cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin CNAIR, având ca obiectiv realizarea unei legături rutiere funcționale pentru descărcarea Autostrăzii A3 în zona Azuga-Bușteni, recunoscută ca una dintre cele mai aglomerate zone de trafic din județ și de pe Valea Prahovei.
Valoarea totală a investiției este de aproximativ 843,9 milioane de lei, cu TVA inclus, din care lucrările de construcții și montaj însumează 695,1 milioane de lei. Traseul centurii va avea o lungime de 9,447 kilometri, cu o platformă rutieră cuprinsă între 9,50 și 10 metri.
Proiectul prevede construirea a 19 structuri de tip poduri, pasaje, viaducte și subtraversări, precum și realizarea a 13 intersecții la nivel. De asemenea, viitorul tronson rutier va include un sistem de canalizare pluvială pe o lungime totală de 7.725,44 metri. Durata estimată pentru execuția celor aproape 10 kilometri de drum este de 30 de luni.
Consiliul Județean a precizat că proiectul are coridorul de expropriere aprobat, iar exproprierile pentru traseul actual au fost realizate, având autorizațiile de construire emise pentru anul 2025. În prezent, lucrările sunt în desfășurare, cu un stadiu fizic de aproximativ 3% la începutul anului 2026. Aprobarea documentației S.F. revizuite/PTE 2025 confirmă avansarea proiectului într-o formă tehnică matură, adaptată realității din teren, având ca obiectiv principal reducerea presiunii din trafic și îmbunătățirea mobilității pe Valea Prahovei.
