Neurochirurg de renume din Constanța, acuzat de fraudă în legătură cu un pacient
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași au dispus trimiterea în judecată a unui medic neurochirurg, acuzat de „înșelăciune”, după ce ar fi indus în eroare un pacient pentru a obține sume importante de bani.
Medicul neurochirurg, care lucra într-o clinică privată din municipiul Constanța, ar fi profitat de afecțiunea unui pacient cu dureri de spate pentru a-l convinge să accepte anumite proceduri și costuri medicale prezentate în mod fals. Conform comunicatului de presă emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, în luna noiembrie 2022, medicul a prezentat eronat caracteristicile unei intervenții chirurgicale, invocând o tehnică numită „ULTRA”.
Pentru a-și spori credibilitatea, medicul și-a atribuit în mod fals titluri academice, precum cea de profesor universitar la Universitatea Stanford și coordonator al departamentului de Neurochirurgie din cadrul aceleași universități. În realitate, a fost efectuată o altă intervenție decât cea prezentată pacientului.
De asemenea, medicul este acuzat că a indus în eroare pacientul cu privire la necesitatea utilizării unei noi membrane biologice, prin reprezentarea falsă a caracterului indispensabil al acesteia, a provenienței și a dreptului exclusiv de utilizare al produsului Lyoplant, pe care i l-a vândut la un preț de peste 21.000 lei, deși pe piață era disponibil la prețul de 187,11 lei.
Procurorii afirmă că medicul a prezentat în mod fals și procedura unor infiltrații, susținând că sunt realizate sub ghidaj computer tomograf în timp real, având o rată de succes de 85-87%, deși acestea au fost realizate fără scanare în timp real. Procedura efectuată a avut o rată de răspuns de 30%, ceea ce a determinat pacientul să acceseze serviciile medicale ale inculpatului, rezultând o pagubă de 5.250 lei, reprezentând costul infiltrațiilor sub ghidaj CT, și 21.316 lei, reprezentând prețul de achiziție al produsului Lyoplant.
Procurorii subliniază că inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Reacția medicului
Medicul neurochirurg Ștefan Mindea a transmis un punct de vedere referitor la acuzațiile care i se aduc. „Sunt medic și îmi dedic viața pacienților mei – nu conflictelor publice. Pentru mine, fiecare pacient contează. Nu tratez cazuri, tratez oameni. De aceea, este important să spun lucrurile simplu și clar. Nu există nicio condamnare. Nu există nicio concluzie definitivă. Există doar acuzații din partea unui pacient. Inclusiv documentele invocate în spațiul public – cum este ordonanța emisă de Parchetul din Iași – nu confirmă aceste acuzații, ci le doar descriu, nu stabilesc vinovăția. Realitatea este alta. Acest pacient a venit din Iași la Constanța, așa cum vin mulți alți pacienți – inclusiv din afara țării – pentru tratamente neurochirurgicale avansate pe care le ofer. A venit pentru că a ales să facă acest lucru. Pacient informat. Consimțământ semnat. Decizie asumată”, a declarat Ștefan Mindea.
