Legea împotriva femicidului: O salvare între viață și moarte
Decizie istorică în lupta împotriva violenței asupra femeilor: termenul de femicid devine lege odată cu votul din Parlamentul României. Sancțiunile se înăspresc, iar statul va fi obligat să acționeze, chiar și atunci când victima nu are curajul să ceară ajutor.
Corina*, una dintre miile de victime ale violenței domestice din România, a relatat experiența sa traumatică: „Era foarte gelos, voia să dețină controlul. M-a bătut cam 5 ore, de la ora 5:00 la 10:00. S-a pus la somn spunându-mi că atunci când se va trezi mă va omorî.” După o căsnicie de 28 de ani marcată de abuz fizic și psihologic, Corina a decis să își refacă viața. Fiica sa a reușit să o scoată din mâinile agresorului, care se află acum la închisoare.
De anul trecut, cazurile de femicid, adică de ucidere a femeilor din motive de ură de gen, au început să fie contabilizate. Parlamentul a adoptat recent o lege menită să prevină astfel de cazuri, obligând poliția să acționeze în cazul violenței domestice, chiar dacă victima nu depune plângere.
Victoria Stoiciu, parlamentar coinițiator al proiectului de lege, a declarat: „Sancționăm mai aspru omorârea unei femei din motive de ură de gen, din dorință de control al partenerului. Legea nouă spune că acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.”
Legea nu este destinată doar femeilor, ci se aplică și în cazul bărbaților victime ale violenței domestice. Cu toate acestea, implementarea legii rămâne o provocare. Andreea Bragă, de la Centru FILIA, a subliniat că, deși legea este bună, nu întotdeauna este aplicată corect.
Gabriela Groza, psiholog criminalist, a adăugat că, în cazul violenței domestice, este frecventă escaladarea acesteia, iar crima apare adesea ca o reacție la abuzurile anterioare.
Legea urmează să fie promulgată de președintele României și va intra apoi în vigoare.
