Învățăminte din Norvegia: Impozitarea marilor averi și dilema plecării milionilor
În vila sa de pe malul lacului din orașul elvețian Lucerna, Borger Borgenhaug, un fost tâmplar devenit magnat imobiliar, duce dorul nepoților săi și mirosului Mării Nordului. Acesta afirmă că a părăsit Norvegia pentru a scăpa de impozitul pe avere majorat, o taxă anuală care a determinat sute de milionari să emigreze și care a contribuit, în același timp, la consolidarea uneia dintre cele mai egale societăți din lume. Borgenhaug a plecat din Norvegia în 2022, menționând că „climatul politic a devenit din ce în ce mai ostil față de proprietarii de afaceri”.
Norvegia, cu un impozit pe avere în vigoare din 1892 și o cultură a transparenței care permite cetățenilor să vizualizeze declarațiile fiscale ale altora, are o experiență considerabilă în impozitarea bogaților. Modelul său oferă lecții pentru alte țări care discută măsuri similare, precum Marea Britanie, Franța, Italia sau chiar orașul New York.
Exodul bogaților
Impozitul pe avere a devenit un subiect crucial în alegerile din Norvegia din septembrie, care au readus Partidul Laburist la putere. Partidul a majorat impozitul și a înăsprit regulile de ieșire din țară în timpul mandatului său anterior. Persoanele fizice plătesc 1% din averea netă cuprinsă între 1,76 milioane și 20,7 milioane de coroane (aproximativ 174.000 – 2 milioane de dolari), iar pentru sumele mai mari, impozitul se ridică la 1,1%. În 2023, 671.639 de persoane, adică aproximativ 12% din populația Norvegiei, au plătit acest impozit.
Locuințele principale beneficiază de o reducere de 75% din valoarea estimată, în timp ce acțiunile și proprietățile comerciale au o reducere de 20%. Activele din străinătate sunt incluse, dar datoriile sunt deductibile. Părăsirea Norvegiei atrage o taxă de ieșire de 37,8% asupra câștigurilor de capital nerealizate care depășesc 3 milioane de coroane. Datele grupului de reflecție conservator Civita arată că 261 de rezidenți cu averi de peste 10 milioane de coroane au părăsit țara în 2022, iar 254 în 2023, ceea ce reprezintă o dublare a ratei obișnuite.
Clasamentul celor mai bogați 400 de oameni din Norvegia, realizat de revista de afaceri Kapital, arată că 105 dintre aceștia locuiesc acum în străinătate sau și-au transferat averea către rude care locuiesc în afară. Criticii acestei măsuri subliniază că impozitul pe avere îngreunează concurența companiilor norvegiene pe piața globală.
Argumente în favoarea și împotriva impozitului pe avere
Susținătorii impozitului afirmă că acesta acționează ca un mecanism de redistribuire într-o țară care a eliminat impozitul pe moștenire în 2014 și care se îmbogățește datorită resurselor de petrol, transport maritim și pescuit. Veniturile din acest impozit au crescut și se situează acum la 0,6% din PIB. Vice-ministrul finanțelor, Ellen Reitan, afirmă că impozitul pe avere face ca sistemul fiscal personal să fie mai progresiv decât impozitul pe venit. De asemenea, cercetările sugerează că impozitul poate stimula investițiile în capitalul uman.
Pe de altă parte, criticii susțin că acest model penalizează proprietatea internă și riscă să golească baza antreprenorială a Norvegiei. Aproximativ 40% dintre emigranți sunt proprietari de afaceri. De exemplu, Laurence Odfjell, care se află acum în Singapore, a declarat că rămânerea în Norvegia l-ar fi putut costa controlul asupra grupului său de transport maritim. De asemenea, impozitul este deosebit de greu pentru fondatorii de start-up-uri, care plătesc impozite pe capital înainte de a obține profituri.
Posibilitatea replicării modelului norvegian
Până în prezent, nicio altă țară nu a adoptat modelul Norvegiei. Franța a renunțat la impozitul de 2% pe averile de peste 100 de milioane de euro, iar Marea Britanie a exclus introducerea unui impozit formal pe avere. Statistici recente sugerează că Norvegia ar putea pierde încă 150 de milionari în acest an, un exod considerabil pentru o țară cu doar 5,6 milioane de locuitori. Economiștii avertizează că impozitul pe avere implică un compromis între inegalitate și capital pentru start-up-uri, subliniind necesitatea unui echilibru în politica fiscală.
