„Fruntea de Foc” versus „Umbra Întunecată” a Eurasiei: Harta conflictului pentru viitorul ordinii globale
La o primă vedere, harta strategică din prezent pare că urmează un tipar mai vechi: un grup de puteri cu teritorii vaste de pe continentul eurasiatic contestă o ordine liberală și maritimă condusă de o putere separată geografic de restul continentului. China și Rusia, ajutate de Iran și Coreea de Nord, și înconjurate de alte regimuri autocratice, precum cele din Belarus sau Myanmar, au luat acum locul Franței din epoca napoleoniană, Germaniei imperiale și a Uniunii Sovietice, care au deținut cândva imperii continentale ce căutau să domine Eurasia și să își exercite puterea la nivel global.
Statele Unite, la fel ca Regatul Unit înaintea lor, reprezintă singurul actor capabil să formeze o „mare barieră de foc” – un arc de țări maritime și de coastă în America de Nord, Europa și Asia de Est care să înconjoare continentul eurasiatic. Ritmul geopoliticii se repetă: o axă autocratică apare din inima Eurasiei și încearcă să rupă bariera formată de „ținuturile de margine” care o despart de restul lumii.
Cele „ținuturi centrale”, însă, nu sunt pur și simplu copii ale precedentelor puteri. Acum, nu mai este vorba de un singur imperiu care calcă totul în picioare, așa cum au făcut cândva Hitler și Napoleon, ci de o ligă revizionistă care respinge idealurile liberale și puterea americană. În schimb, ele dețin un arsenal modern vast: atacuri cibernetice, campanii de dezinformare, dar și arme de mare precizie și rachete cu focoase nucleare.
Instrumentele pe care le au la dispoziție le permit să slăbească puterea alianțelor de la marginea continentului și, chiar, să lovească Statele Unite. Autocrațiile eurasiatice sunt, de asemenea, interconectate. Ele se pot extinde la fel de mult prin montarea de cabluri și semnarea de noi acorduri, cât prin folosirea armatei pe câmpul de luptă.
China reprezintă pilonul principal al ținuturilor centrale, căutând să domine lumea prin inițiativa „Noului Drum al Mătăsii” pe pământ, prin extinderea puterii navale pe apă și prin rețelele de telecomunicații, platforme de plăți și sisteme de supraveghere în mediul digital. Împreună, aceste ofensive amenință dominația ținuturilor de margine, conectând imperiul virtual tot mai mare al Chinei cu planurile sale mai vechi de a-și extinde dominația teritorială.
Axa autocratică a ținuturilor centrale, formată din China, Rusia, Iran și Coreea de Nord, se confruntă cu o contradicție: sunt brutale, dar și firave. Nucleul poate exercita o influență coercitivă puternică, generând crize acute, dar le lipsește forța economică și tehnologică pentru a răzbate într-un duel generațional împotriva unei coaliții rivale conduse de SUA.
Alianța puterilor de la marginea supercontinentului este fără egal ca putere militară, economică și tehnologică, însă este periculos de dezbinată în privința scopului pe care fiecare membru al alianței îl urmărește. Statele Unite se află în vârful unui mozaic de rețele regionale de securitate, cluburi economice și tehnologice și grupuri cu valori diferite. Acest imperiu distribuit este deschis și flexibil, dar și predispus să ajungă în derivă sau să fie divizat.
Adversarii lor au reușit să exploateze deschiderea piețelor, instituțiilor și tehnologiilor occidentale, iar globalizarea a slăbit consensul intern care a stat la baza coeziunii ținuturilor de la marginea continentului. Unii dintre aliații Statelor Unite au ajuns acum să considere unilateralismul Americii drept o amenințare mai mare chiar decât agresorii din centrul Eurasiei.
Unite de dorința lor de a schimba statu-quoul, SUA au devenit un protector ambivalent, căzând acum în tentația protecționismului și a impulsurilor prădătoare. Tensiunile legate de războiul din Iran au demonstrat clar diviziunile din cadrul alianței – unii dintre parteneri au refuzat să susțină acțiunile americanilor.
Rezultatul este un ținut de margine afectat de dispute interne, în timp ce puterile din centrul Eurasiei rămân unite de dorința lor de a schimba statu-quoul. Cea mai mare provocare pentru Washington este să reconstruiască o ordine a ținuturilor de la marginea Eurasiei, adaptată la o eră în care puterea este alimentată atât de teritoriile deținute, cât și de rețelele create.
Aceasta înseamnă că nu mai este de ajuns să ții armatele inamice în interiorul propriilor granițe, ci și să împiedici autocrațiile din centrul continentului să exploateze globalizarea pentru a-și atinge scopurile. O strategie modernă pentru puterile de margine trebuie să unească rețeaua eterogenă de coaliții într-un sistem care susține interdependența, consolidează societățile libere și protejează împotriva coerciției. Doar Statele Unite pot conduce această nouă ordine, dar pentru a face asta, ele trebuie să reziste în fața propriilor lor tendințe iliberale și protecționiste. Altfel, ținuturile centrale vor redesena lumea astfel încât să își poată atinge mai ușor scopurile.
