Franța anulează legea ce trata oamenii ca pe proprietăți
Timp de aproape 180 de ani după abolirea sclaviei în Franța, „Codul Negru” (Code Noir), care permitea tratamentul sclavilor ca bunuri, a rămas în vigoare. Joi, Adunarea Națională a țării a votat în unanimitate abrogarea acestei legi, într-o rară demonstrație de unitate politică. Votul a fost adoptat cu 254 de voturi pentru și niciunul împotrivă, punând capăt unei legi din secolul al XVII-lea, semnată de regele Ludovic al XIV-lea în 1685, care reglementa tratamentul sclavilor din coloniile Franței.
Acest pas important marchează recunoașterea rolului jucat de Franța în sclavie și deschide calea pentru posibile reparații, o idee lansată recent de președintele Emmanuel Macron. Macron a subliniat că acest cod „nu ar fi trebuit să supraviețuiască abolirii sclaviei” din 1848, adăugând: „Tăcerea, ba chiar indiferența pe care am afișat-o timp de aproape două secole față de acest Code Noir nu mai este o simplă neglijență. A devenit o formă de jignire”.
În Camera Deputaților, dezbaterea privind votul a stârnit emoții puternice, mulți fiind uimiți de faptul că legea era încă în vigoare. Steevy Gustave, un deputat din insula Martinica, ai cărui strămoși au fost sclavi, a declarat cu lacrimi în ochi: „Niciun vot nu poate repara singur secole de vieți distruse. Nu suntem descendenți ai sclavilor, ci descendenți ai unor ființe umane născute libere, care au fost apoi coborâte la cel mai jos nivel – la sclavie”.
Codul Negru cuprindea 60 de articole care reglementau fiecare aspect al vieții unui sclav. Articolul 44 declara o persoană „bun mobil”, iar alte clauze prevedeau mutilarea celor care fugeau și faptul că mărturia unui sclav nu avea nicio valoare. Max Mathiasin, un deputat din Guadelupa, a afirmat că acest vot reprezintă „o modalitate de a-i reabilita pe strămoșii noștri, de a ne recăpăta umanitatea” și că înseamnă respectarea promisiunii Republicii Franceze privind libertatea, egalitatea și fraternitatea.
Franța a fost a treia cea mai mare națiune implicată în comerțul cu sclavi, după Marea Britanie și Portugalia, estimându-se că a transportat 1,4 milioane de africani către plantațiile de zahăr din coloniile sale. Bogăția generată de aceste plantații a stat la baza dezvoltării orașelor Nantes și Bordeaux. Cele mai bogate plantații se aflau în Saint-Domingue, o colonie franceză, care a obținut independența în 1804, dar Parisul a obligat sclavii eliberați să plătească despăgubiri pentru pierderile stăpânilor lor până în 1947.
După abolirea sclaviei, Franța a păstrat o serie de colonii, cele mai vechi patru devenind departamente de peste mări în 1946. Aceste teritorii, cu o populație de 1,9 milioane de locuitori, formată în mare parte din descendenți ai sclavilor, sunt guvernate de la Paris, dar rămân printre cele mai sărace teritorii ale Franței, având o rată a șomajului aproape dublă față de cea din Franța continentală.
Pierre-Yves Bocquet, directorul adjunct al Fundației franceze pentru Memoria Sclaviei, a subliniat că acest cod a consolidat ideea că deviza fondatoare a Republicii Franceze nu se aplica tuturor persoanelor aflate sub stăpânirea sa.
