Evaluarea riscurilor reale în urma dispariției acordului „Noul START” dintre SUA și Rusia: China redefinește scena nucleară
Noul START, ultimul tratat major de control al armelor dintre SUA și Rusia, a fost confirmat ca fiind inactiv. Deși s-au purtat discuții în repetate rânduri despre extinderea acestuia sau despre negocierea unui acord provizoriu, interesul pentru perpetuarea tratatului a scăzut considerabil. Acest lucru se datorează, în parte, scepticismului crescut al Washingtonului cu privire la respectarea de către Rusia a regulilor și, poate mai important, dorinței declarate a președintelui american Donald Trump de a urmări un nou cadru propriu de control al armelor, care să includă și China, conform unei analize publicate de Foreign Policy.
Odată cu dispariția Noului START, nu mai există constrângeri legale care să împiedice Statele Unite și Rusia să își extindă arsenalele nucleare. Rămâne neclar cum ar putea arăta o astfel de extindere. Există, însă, unele constrângeri materiale, iar nici Statele Unite, nici Rusia nu sunt în prezent bine poziționate pentru a exploata eliminarea limitelor într-un mod dramatic. Ambele țări s-au confruntat cu dificultăți în modernizarea forțelor nucleare și a instalațiilor de producție. Deși fiecare ar putea apela la arsenalele existente pentru a-și crește numărul de rachete desfășurate, niciuna dintre ele nu este capabilă în prezent să se angajeze într-o cursă a înarmărilor în stilul Războiului Rece. Chiar și China, care a investit ultimul deceniu în modernizarea întreprinderii sale de arme nucleare, se confruntă acum cu întârzieri.
Recentul raport al Departamentului Apărării al SUA privind puterea militară a Chinei a afirmat că țara se luptă să construiască reactoare reproducătoare rapide pentru producerea de plutoniu. Cea mai îngrijorătoare consecință a eșecului Noului START nu este că Statele Unite și Rusia își vor extinde dramatic arsenalele pe termen scurt, ci că, pe termen lung, ambele țări și-ar putea modifica forțele în moduri care ar distruge orice încredere reciprocă rămasă și ar face mult mai dificilă revenirea la un viitor proces de control al armelor.
Tratamentele de control al armelor care au existat de-a lungul decadelor au impus restricții și definiții clare menite să asigure că verificarea conformității de către ambele părți era fezabilă. Aceste prevederi au fost importante, deoarece verificarea era – și rămâne – dificilă. În timpul Războiului Rece, detectarea de la distanță prin mijloace tehnice naționale era costisitoare, lentă și nu de o calitate deosebită. Chiar și în cazul inspecțiilor la fața locului, exista întotdeauna riscul ca rachetele să fie ascunse, mutate sau deghizate.
Tratamentele de control al armelor au stabilit definiții clare pentru lucruri precum bazele de rachete și au obligat fiecare parte să își declare locațiile. Conform Noului START, s-a interzis ascunderea deliberată a forțelor nucleare de sateliții de supraveghere ai celeilalte părți. Aceste reguli nu au degradat semnificativ supraviețuirea forțelor nucleare mobile, deoarece tehnologia disponibilă nu putea urmări rapid rachetele pe teren. Astăzi, însă, capacitățile de teledetecție guvernamentale și comerciale sunt mult mai avansate din punct de vedere tehnic.
Progresele în domeniul armelor cibernetice adaugă un nou nivel de risc. Inspecțiile la fața locului ar putea expune vulnerabilități în infrastructura de producție sau de implementare, care ar putea fi exploatate ulterior. Dacă o parte consideră că cealaltă intenționează să exploateze măsurile de transparență pentru a-și consolida supremația nucleară, dezvăluirea oricărei informații ar putea reprezenta un pericol serios pentru capacitatea unui stat de a rezista unui atac nuclear. Răspunsul rațional ar fi izolarea completă a forțelor nucleare de observațiile externe.
Aceste preocupări au modelat postura nucleară a Chinei. Nefiind niciodată obligată prin tratate de control al armelor, China și-a dezvoltat forțele nucleare fără a fi constrânsă de niciun mecanism de verificare. Spre deosebire de Statele Unite și Rusia, care declară și afișează deschis amplasamentele forțelor lor nucleare, China folosește ascunderea și secretul pentru a asigura supraviețuirea arsenalului său. De exemplu, își deghizează forțele mobile în camioane de marfă și utilizează tuneluri secrete special construite pentru a-și găzdui rachetele balistice intercontinentale, considerate încălcări ale Noului START.
Fără un tratat de control al armelor care să limiteze acest lucru, Statele Unite și Rusia sunt libere să adopte măsuri similare. Dacă Rusia ar considera că progresele în detectarea de la distanță a SUA amenință supraviețuirea forțelor sale mobile, ar putea să își modifice practicile de operare în moduri care anterior erau interzise. Aceste probleme vor ajunge la un punct culminant dacă negocierile privind un tratat succesor se prelungesc sau dacă Trump insistă să implice China în acest proces.
Negocierea unui nou tratat de control al armelor între trei state ar putea dura ani, dacă nu chiar un deceniu. Cu cât această dinamică persistă mai mult, cu atât este mai mare riscul ca ambele părți să devieze de la posturile menite să maximizeze verificarea către unele care sunt inerent și poate intenționat dificil de verificat. Astfel de schimbări ar genera, la rândul lor, și mai multă neîncredere.
În cele din urmă, cele mai mari riscuri care decurg din eșecul Noului START au puțin de-a face cu numărul de focoase nucleare sau de vehicule de livrare. Mai degrabă, ele rezidă în erodarea treptată a încrederii dintre Statele Unite și Rusia, agravată de o realitate tehnică în schimbare care stimulează schimbări de postură. Negocierea tratatului de control al armelor din viitor ar putea fi mult mai dificilă decât se așteaptă administrația actuală.
