Eșecul lui Donald Trump în garantarea securității Strâmtorii Ormuz prin acordul cu Iranul
Timp de două luni, în cadrul unui acord tacit cu Marina SUA, petrolierele comerciale au oprit transponderele pentru a evita detectarea de către Iran în timp ce traversau periculoasa Strâmtoare Ormuz, transportând petrol și gaze către piețele mondiale. Armata a asigurat o anumită acoperire aeriană în cazul unui atac din partea Iranului, în timp ce ofițerii navali dirijau navele prin radio să navigheze aproape de coasta Omanului. Aceasta a permis o creștere constantă a traficului prin strâmtoare în perioada mai-iunie, pe durata unui armistițiu provizoriu în cadrul războiului, conform The New York Times.
Acordul-cadru pe care președintele Donald Trump l-a semnat cu Iranul luna trecută a contribuit la eșecul acestui demers, din cauza formulărilor care conferă Iranului autoritate oficială în strâmtoare și a caracterului vag al unor fraze importante. Trump a salutat acordul din 14 iunie ca fiind redeschiderea strâmtorii, spunând: „Nave ale lumii, porniți motoarele. Să curgă petrolul!”. Însă criticii susțin că acest lucru a oficializat o realitate pe care oficialii iranieni au subliniat-o: acum Iranul controlează strâmtoarea.
Atacurile cu rachete și drone ale Iranului asupra navelor comerciale din strâmtoare au dus, practic, la închiderea acesteia, iar în urma unui armistițiu provizoriu, unele petroliere au început să utilizeze o rută sudică, mai departe de coasta Iranului. Recent, Iranul a încercat să oblige navele să treacă prin apele sale teritoriale, unde Teheranul ar putea justifica perceperea unor taxe. Unitățile iraniene au atacat marți trei nave pe ruta sudică, iar liderul de la Casa Albă a ordonat lovituri aeriene în Iran, intensificând tensiunile.
În urma anunțului celui de-al 47-lea președinte american, care consideră acordul din iunie „încheiat”, prețurile globale la energie au început să crească din nou, odată cu temerile privind o revenire la un război pe scară largă. Înainte de război, o cincime din petrolul și gazul natural lichefiat din lume trecea prin strâmtoare, provenind de la producătorii din Orientul Mijlociu. Foști oficiali și analiști americani afirmă că ultima criză este o consecință prea ușor de prevăzut a acordului din iunie.
Confruntat cu nemulțumirile provocate de prețurile ridicate la benzină și de inflația în creștere, Trump a fost dornic să redeschidă strâmtoarea și să atenueze presiunea asupra economiei mondiale. A acceptat să pună capăt blocadei militare impuse de SUA asupra porturilor iraniene și să permită Teheranului să reia vânzările de petrol timp de 60 de zile, în schimbul redeschiderii strâmtorii. Acordul a dat naștere unor negocieri suplimentare menite să conducă la un plan de pace mai cuprinzător.
Criticii au avertizat că acordul era periculos de vag, în special formularea din al cincilea paragraf, care stipula că Iranul urma să „ia măsuri, depunând toate eforturile posibile, pentru asigurarea trecerii în condiții de siguranță a navelor comerciale” prin Strâmtoarea Ormuz. Michael Ratney, un diplomat de carieră pensionat, a declarat că acest lucru conferă Iranului un rol durabil în controlul traficului prin strâmtoare.
Vicepreședintele american JD Vance a insistat că cererile lui Trump referitoare la strâmtoare vor fi incluse într-un viitor acord. Competiția pentru controlul strâmtorii pune companiile de transport maritim în fața unei dileme: să traverseze Strâmtoarea Ormuz pe coridorul sudic, riscând atacuri de la Iran, sau să aleagă coridorul nordic iranian, plătind taxe ridicate și consolidând astfel pretențiile de autoritate ale Teheranului.
Până în prezent, Iranul a atacat nave comerciale și a amplasat mine în strâmtoare, blocând traficul. Criticii susțin că Donald Trump a acceptat acest nou status quo în acordul din iunie, recunoscând puterea Iranului în strâmtoare. De asemenea, documentul interzice perceperea de taxe de trecere, dar doar pentru o perioadă de 60 de zile, cât timp continuă negocierile pentru un alt acord.
Iranul a început să atace nave comerciale și să impună taxe de trecere, ceea ce este interzis de convenția internațională. Aceasta a fost semnată de Iran, dar nu a fost ratificată. Statele Unite și alte câteva țări au respins cererea Iranului de a utiliza ruta nordică, iar armata americană a stabilit ruta sudică de-a lungul coastei Omanului. După semnarea acordului din iunie, Trump a declarat că ruta era „absolut sigură, protejată și intactă”, dar pe măsură ce Iranul și Statele Unite se luptă pentru a-și asigura un avantaj, riscurile pentru companiile de transport maritim cresc.
În plin război, unii operatori maritimi au ales să navigheze mai aproape de Iran, bazându-se pe garanția armatei iraniene privind trecerea în siguranță, în schimbul unor sume semnificative. Iranul a comunicat că navele care tranzitează strâmtoarea trebuie să obțină permisiunea pentru a folosi o rută specifică, stabilită de o autoritate înființată de Teheran.
În pofida pierderilor economice, Iranul ar putea fi dispus să suporte mai mult. Trump a reinstituit interdicția asupra vânzărilor de petrol iranian, dar nu a reimpus un blocaj naval asupra porturilor iraniene. Întrebarea rămâne: care dintre economiile implicate va ceda prima — economia iraniană sau economia mondială?
