Elementul cheie care influențează riscul de îmbătrânire a sistemului cardiovascular
Locația grăsimii, și nu Indicele de Masă Corporală (IMC), crește riscul de îmbătrânire a inimii la bărbați și femei, conform unui studiu recent publicat în European Heart Journal. Cercetările au investigat modul în care diferitele modele de distribuție a grăsimii corporale influențează îmbătrânirea cardiovasculară, evidențiind că grăsimea viscerală, grăsimea hepatică, infiltrarea grăsimii musculare și grăsimea abdominală totală sunt asociate cu îmbătrânirea accelerată a inimii.
Deși mulți specialiști considerau IMC-ul ca principal indice în depistarea riscurilor legate de bolile cardiovasculare, cercetătorii subliniază că distribuția grăsimilor prezice mai exact îmbătrânirea cardiovasculară prematură decât IMC. Grăsimea viscerală și hepatică sunt identificate ca având un impact negativ asupra sănătății inimii, în timp ce grăsimea din partea inferioară a corpului oferă o protecție suplimentară femeilor înainte de menopauză.
Studiul relevă că grăsimea hepatică, infiltrarea grăsimii musculare și grăsimea viscerală sunt indicatori ai îmbătrânirii cardiovasculare accelerate, atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Diferențele de sex în distribuția grăsimii sunt evidente, femeile având, în general, mai multă grăsime subcutanată abdominală și infiltrată muscular, în timp ce bărbații prezintă niveluri mai ridicate de grăsime viscerală și corporală totală.
Țesutul adipos subcutanat abdominal (grăsime androidă) prezintă un risc crescut de afecțiuni cardiovasculare doar la bărbați, iar țesutul adipos abdominal total este asociat cu rezultate adverse la ambele sexe. Grăsimea ginoidă, depusă excesiv pe abdomen și coapse, are un efect protector la femeile aflate la premenopauză, dar la bărbați este legată de un risc crescut de îmbătrânire cardiovasculară.
În cadrul studiului, IMC s-a dovedit a fi un predictor mai slab comparativ cu măsurătorile directe ale distribuției grăsimilor. Deși obezitatea contribuie la îmbătrânirea cardiovasculară prematură, distribuția grăsimii este factorul determinant critic. Activitatea fizică a redus parțial impactul negativ al grăsimii viscerale asupra îmbătrânirii cardiovasculare, iar diabetul a amplificat efectele nocive ale depozitelor de grăsime viscerală și ale altor tipuri de grăsime.
Intervențiile potențiale menționate includ strategii farmacologice pentru reducerea grăsimii viscerale și hepatice, care pot atenua inflamația și îmbătrânirea celulară, alături de măsuri de stil de viață sănătos, cum ar fi dieta și exercițiile fizice. Astfel, distribuția țesutului adipos se dovedește a fi un factor-cheie și modificabil în îmbătrânirea cardiovasculară, reprezentând o țintă promițătoare pentru extinderea duratei de viață sănătoasă.
