Destinul celor doi români implicați în atacul asupra unui jurnalist la Londra
Doi români, găsiți vinovați de participarea la un atac „țintit” cu cuțitul împotriva unui jurnalist, vor fi condamnați vineri de tribunalul Old Bailey din Londra. Atacul a fost realizat „în numele statului iranian”. Jurnalistul britanic de origine iraniană, Pouria Zeraati, care lucrează pentru Iran International, a fost lovit de trei ori în coapsă în apropierea locuinței sale din Wimbledon, pe 29 martie 2024.
Luna trecută, Nandito Badea, în vârstă de 21 de ani, și George Stana, în vârstă de 25 de ani, au fost găsiți vinovați de vătămare corporală gravă cu intenție într-un proces desfășurat la tribunalul Woolwich. Ambii bărbați au negat acuzațiile. Un al treilea bărbat acuzat de implicare, David Andrei, care a fost arestat în România, nu participă la proces.
Procurorul Duncan Atkinson a declarat la începutul procesului că Badea și Stana îl vizaseră pe Zeraati, ale cărui activități jurnalistice critice la adresa guvernului iranian au fost motivul atacului. Zeraati a fost desemnat de regimul de la Teheran drept o țintă, având în vedere că angajatorul său, un post de televiziune finanțat de Arabia Saudită, critică guvernul iranian.
În ziua atacului, Nandito Badea și David Andrei l-au așteptat pe Zeraati în timp ce acesta traversa strada spre mașina sa. Andrei l-a imobilizat, iar Badea l-a înjunghiat în partea superioară a coapsei. George Stana i-a așteptat pe cei doi într-un automobil marca Mazda 3, de culoare albastră, care a fost surprins de camerele de supraveghere în timpul recunoașterii realizate înainte de atac.
Badea a afirmat că nu avea „nicio idee” că Zeraati era un jurnalist, iar Stana a menționat că a fost o „mare surpriză” când cei doi bărbați pe care i-a preluat cu mașina au spus că avusese loc o înjunghiere.
