De ce regimul din Iran continuă să reziste: Cele trei forțe invizibile care susțin puterea lui Khamenei
În timp ce protestele se răspândeau din nou în mai multe orașe din Iran, întrebarea majoră era: Este Republica Islamică aproape de colaps? Dilema principală nu este dacă iranienii își doresc o schimbare, ci cum a reușit regimul de la Teheran să supraviețuiască unor cicluri repetate de proteste în masă care ar destabiliza guvernele din multe alte țări. Răspunsul se află în structura regimului, care funcționează ca un sistem teocratic de securitate organizat în jurul Ayatollahului Ali Khamenei.
Puterea în Iran este organizată în cercuri concentrice, avându-l pe Khamenei în centru. Supraviețuirea politică depinde mai puțin de instituțiile oficiale și mai mult de apropierea de conducător și de familia sa. Khamenei nu se consideră un simplu lider politic, ci un gardian cu o datorie divină de a proteja Republica Islamică – o credință ce lasă puțin loc pentru ezitare sau compromisuri în vremuri de criză.
Un stat paralel vast și opac
Biroul Liderului Suprem, cunoscut sub numele de Beit-e Rahbari, joacă un rol esențial în regimul iranian. Această instituție, puternică și puțin vizibilă, funcționează ca autoritate executivă și a evoluat într-un stat paralel vast care depășește constituția, parlamentul sau președintele. Beit este format din mii de clerici, oficiali de securitate și tehnocrați ideologici loiali, influențând decizii în domenii precum armata, serviciile de informații, economia și justiția.
Beit nu este doar o extensie a autorității lui Khamenei, ci și mecanismul care permite regimului să absoarbă șocurile și să funcționeze din umbră. O rețea clericală extinsă conferă legitimitate religioasă regimului, transformând obediența într-o datorie religioasă și represiunea într-o necesitate morală.
Gardienii Revoluției și securitatea regimului
Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (CGRI) reprezintă un alt nivel de autoritate, având ca misiune principală apărarea regimului prin prevenirea loviturilor de stat și suprimarea disidenței. CGRI a devenit o organizație cu servicii de informații, unități expediționare și miliții adânc integrate în societate. Aceștia sunt strâns legați de Khamenei și de Biroul său, supraviețuirea lor depinzând de sistemul său.
Structura de putere și riscurile reformei
Regimul iranian este structurat astfel încât să reducă riscurile ca protestele în masă să ducă la o ruptură în rândul elitelor. Ministerele, municipalitățile și instituțiile care furnizează servicii mențin aparența unui stat funcțional, dar în realitate nu dețin puterea. Birocrația administrează societatea, dar nu conduce regimul.
Protestele sunt înăbușite de forțele de securitate, susținute de discursul clerical, și sunt obscurizate de un aparat de propagandă controlat de Biroul Liderului Suprem. Această configurație structurală asigură că puterea rămâne centralizată, izolată și protejată de instituții ce depind de conservarea nucleului autorității. Republica Islamică nu rezistă datorită susținerii populare, ci pentru că a fost concepută special pentru a redirecționa presiunea, concentra puterea și proteja nucleul autorității de societatea largă și de propriile instituții.
