Constanța: Primăria a fost înfruntată în instanță și nu recâștigă terenurile din „Dosarul Retrocedărilor”
Primăria Constanța nu redevine proprietara unor terenuri retrocedate în mandatele lui Radu Mazăre. Administrația locală a recurs într-o speță care a ajuns în atenția magistraților, inclusiv la intabularea terenurilor vizate în baza hotărârii definitive din celebra speță cunoscută sub numele de “Dosarul Retrocedărilor”. Este vorba despre 13 terenuri asupra cărora municipalitatea și-a intabulat dreptul de proprietate în baza hotărârii definitive din Dosarul Retrocedărilor. În același timp, societății care a beneficiat de retrocedări i-a fost radiat dreptul de proprietate.
SC Holland Development Group s-a adresat instanței, iar verdictul a venit în data de 24 iunie 2026: Primăria Constanța pierde, definitiv, procesul. Până la pronunțare, magistrații Tribunalului Constanța au amânat de mai multe ori cauza.
Iată minuta Tribunalului Constanța în legătură cu cele 13 terenuri din Dosarul Retrocedărilor:
„Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul pârât MUNICIPIUL CONSTANŢA, prin Primar. Admite apelul declarat de apelanta petentă HOLLAND DEVELOPMENT GROUP SA împotriva sentinţei civile nr. 2780/26.02.2025 pronunţate de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 16392/212/2022, în contradictoriu cu apelantul pârât MUNICIPIUL CONSTANŢA prin Primar şi intimatul pârât OFICIUL DE CADASTRU SI PUBLICITATE IMOBILIARA CONSTANTA. Schimbă în parte sentinţa civilă apelată în sensul că: admite plângerile de carte funciară formulată de petenta HOLLAND DEVELOPMENT GROUP S.A. în contradictoriu cu intimatul MUNICIPIUL CONSTANŢA prin Primar.
1. Anulează încheierea de respingere de reexaminare nr. 75430 din 08.06.2022 emisă de registratorul şef din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa – Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa din dosarul nr. 75430/20.05.2022, precum şi încheierea nr. 53737/05.08.2019 din dosarul nr. 53737/17.04.2019 emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa – Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa şi, pe cale de consecinţă, respinge cererea Municipiului Constanţa de întabulare a dreptului de proprietate, domeniu privat, mod dobândire – hotărâre judecătorească în cotă de 1/1 cu privire la imobilul cu nr. cadastral 214680, înscris în cartea funciară nr. 216480 a UAT Constanţa.
Detalii despre terenurile din dosarul Retrocedărilor care au făcut obiectul acestui proces sunt următoarele:
- teren intravilan, în suprafaţă de 500 mp, intabulat în CF nr. 38847, cu nr. cadastral 14022, situat în Constanţa, zona Ion Raţiu, lot 2;
- teren intravilan, în suprafaţă de 500 mp, intabulat în CF nr. 38848, cu nr. cadastral 14023, situat în Constanţa, zona Ion Raţiu, lot 3;
- teren intravilan, în suprafaţă de 332,5 mp, intabulat în CF nr. 38844, cu nr. cadastral 14024, situat în Constanţa, str. Mihai Eminescu;
- teren intravilan, în suprafaţă de 13.480 mp, intabulat în CF nr. 38929, cu nr. cadastral 14191, situat în Constanţa, DN3A lot 1;
- teren intravilan, în suprafaţă de 200 mp, intabulat în CF nr. 38331, cu nr. cadastral 14025, situat în Constanţa, Hotel Dobrogea-parcare;
- teren intravilan, în suprafaţă de 2660,50 mp, intabulat în CF nr. 38501, cu nr. cadastral 14056, situat în Constanţa, C3-lotul 24;
- teren intravilan, în suprafaţă de 2308,81 mp, intabulat în CF nr. 38533, cu nr. cadastral 14064, situat în Constanţa, C3-lotul 27;
- teren intravilan, în suprafaţă de 1960,65 mp, intabulat în CF nr. 38830, cu nr. cadastral 14065, situat în Constanţa, C3-lotul 30;
- teren intravilan, în suprafaţă de 2374,55 mp, intabulat în CF nr. 38606, cu nr. cadastral 14063, situat în Constanţa, C3-lotul 31;
- teren intravilan, în suprafaţă de 1532,93 mp, intabulat în CF nr. 38528, cu nr. cadastral 14029, situat în Constanţa, C1-lotul 6;
- teren intravilan, în suprafaţă de 1267,23 mp, intabulat în CF nr. 38602, cu nr. cadastral 14049, situat în Constanţa, CI-lotul 13;
- teren intravilan, în suprafaţă de 1267,23 mp, intabulat în CF nr. 38603, cu nr. cadastral 14044, situat în Constanţa, C1-lotul 14;
- teren intravilan, în suprafaţă de 827,28 mp, intabulat în CF nr. 38496, cu nr. cadastral 14050, situat în Constanţa, str. Traian – lângă locul de joacă.
Holland Development Group, înființată în 2001, a fost transformată într-un SRL în 2024, având sediul social în Constanța. Asociat unic figurează Clubo Galactic SRL, iar administratorii societății sunt Georgiana Andreea Cristea și Ioan Mădălin Moscu. În 2024, compania a declarat zero angajați, zero cifră de afaceri, pierderi de 98 de lei și datorii de 1.276.399 de lei.
