Cazul lui Russell Brand, acuzat de viol, amânat pentru sezonul rece
Procesul în care Russell Brand, actor și prezentator de radio și televiziune britanic, este acuzat de viol și agresiune sexuală a fost amânat pentru luna octombrie 2026. Brand, în vârstă de 50 de ani, se confruntă cu trei capete de acuzare pentru viol, trei capete de acuzare pentru agresiune sexuală și un cap de acuzare pentru agresiune indecentă, după ce șase femei l-au acuzat de comiterea acestor infracțiuni între anii 1999 și 2009.
Actorul a negat toate acuzațiile formulate împotriva sa. A fost pus sub acuzare pentru prima dată în aprilie 2025, în urma plângerilor depuse de patru femei, iar procesul său era programat să înceapă pe 16 iunie 2026 la Curtea Coroanei din Southwark. Ulterior, noi plângeri din partea altor două femei au fost depuse în instanță în luna ianuarie a acestui an.
În cadrul unei audieri recente, judecătorul Joel Bennathan a acceptat să amâne începerea procesului până pe 12 octombrie 2026. Russell Brand nu a fost prezent la audierea respectivă, fiind reprezentat de avocatul Ian Winter KC. Actorul a pledat nevinovat la toate capetele de acuzare formulate împotriva sa în audierile anterioare.
Procesul este estimat să dureze aproximativ două luni, în urma comasării acuzațiilor, inițial având o durată preconizată de patru până la cinci săptămâni. Brand este acuzat că a violat o femeie într-o cameră de hotel în timpul conferinței Partidului Laburist din Barnemouth și că a agresat sexual o prezentatoare TV într-o toaletă pentru bărbați. De asemenea, el este acuzat de fapte similare comise împotriva unei angajate a unui post radiofonic.
Russell Brand, care deține o locuință în comitatul Buckinghamshire, locuiește în prezent în Statele Unite și beneficiază de regimul de eliberare pe cauțiune pe durata procesului penal. Născut în 1975 într-o familie de origine modestă din Essex, Brand a început cariera ca actor de stand-up în adolescență. A devenit cunoscut prin stilul său provocator de umor, înainte de a se impune ca actor de film și televiziune, precum și ca guru anti-sistem și promotor al teoriei conspirației, având milioane de urmăritori online.
Brand a fost căsătorit cu cântăreața pop americană Katy Perry între 2010 și 2012. În ultimii ani, a devenit autor de podcast și influencer online, având aproape 7 milioane de abonați pe YouTube, 11,3 milioane de admiratori pe rețeaua de socializare X și 4,8 milioane de urmăritori pe Instagram.
