Finalul unei ere: dezvăluiri și provocări în fața adevărului despre Iliescu
Ion Iliescu a murit, marcând nu doar sfârșitul unei cariere politice, ci și o etapă semnificativă în istoria României. Moartea sa ne lasă fără un fost președinte, dar și fără un paravan convenabil pentru neputințele noastre. Trecerea lui Iliescu în memoria istorică este un moment de răscruce pentru țară, având în vedere că, timp de zeci de ani, a fost o memă politică și un țap ispășitor pentru problemele postcomuniste.
Iliescu a fost adesea blamat pentru eșecurile ce au urmat după 1989, dar recunoașterea complicităților noastre pasive este mai complicată. A fost mai simplu să spunem „din cauza lui” decât să ne asumăm responsabilitatea pentru schimbările pe care le-am avut la dispoziție, dar pe care nu le-am implementat. Deși Iliescu a greșit grav, tolerând sau orchestrând momente întunecate care au lăsat răni adânci, întârzierea Justiției în a soluționa dosarele Revoluției și Mineriadelor nu-i mai poate fi imputată.
România, după Iliescu, seamănă izbitor cu perioada sa: improvizație politică, populism, instituții slabe și lipsă de proiect național. Deși NATO și UE au oferit o direcție, și alți lideri precum Iohannis și Băsescu au avut avantaje pe care Iliescu nu le-a avut, țara nu a reușit să facă un salt spre o democrație stabilă.
Anti-iliescismul a devenit un capital politic pentru unii, dar dansul pe mormântul lui Iliescu nu repară infrastructura, nu reformează Justiția și nu scoate țara din cercul vicios al improvizației. PSD continuă să fie prizonierul unei moșteniri ambivalente, revendicând proiecte strategice, dar neputând să se desprindă complet de trecutul său.
Despărțirea reală de Iliescu nu este un gest simbolic, ci presupune asumarea responsabilității pentru acțiunile viitoare. Acesta nu înseamnă negarea trecutului, ci integrarea lui într-o memorie lucidă și onestă. Lecția este clară: fără asumarea responsabilității pentru construirea unui viitor coerent, risipim ocazia de a evita repetarea greșelilor trecutului.
Astfel, despărțirea de Ion Iliescu trebuie să fie un pas real spre maturizarea societății și clasei politice românești, transformând-o dintr-o simplă condamnare retorică într-o guvernare constructivă și eficientă.
