Internetul ca instrument strategic: Cum își folosește Teheranul puterea digitală în conflicte globale
Teheranul propune să perceapă taxe de la marile companii de tehnologie din lume, inclusiv Google, Meta, Microsoft și Amazon, pentru utilizarea cablurilor submarine de Internet care traversează Strâmtoarea Ormuz. Aceasta reprezintă o nouă încercare a Iranului de a valorifica controlul asupra acestei căi navigabile strategice pentru a intensifica presiunea economică asupra Occidentului.
În urma succesului blocadei impuse în timpul războiului asupra Strâmtorii Ormuz, Iranul își dorește acum să extindă controlul asupra acestei zone, impunând taxe de licență pentru cablurile de internet care trec prin strâmtoare. Autoritățile iraniene sunt interesate de „comorile de pe fundul Strâmtorii Ormuz”, conform presei afiliate statului iranian. Se estimează că „cel puțin șapte cabluri” se află sub apele strâmtorii, iar Iranul își propune să monopolizeze și repararea și întreținerea acestor cabluri prin oferirea exclusivă a contractelor companiilor iraniene.
Astfel, giganții tehnologici ar fi obligați să respecte „legile Republicii Islamice Iran”, însă ceea ce ar implica acest lucru rămâne neclar. Observatorii au anticipat provocări în domeniul subacvatic din partea Iranului, așa cum a menționat Christian Bueger, profesor de Relații Internaționale la Universitatea din Copenhaga.
Iranul susține că are dreptul de a impune taxe de licență, deoarece strâmtoarea „nu conține niciun centimetru de apă care să facă parte din marea liberă”. Aceasta este o afirmație bazată pe faptul că granițele teritoriale naționale se extind până la 12 mile marine de țărm. Totuși, dintre cablurile existente, „doar două se află în apele teritoriale iraniene – Falcon și Gulf Bridge International”, conform lui Jonas Franken, expert în infrastructură digitală.
Zona gri în dreptul internațional
Iranul pare să vizeze exploatarea lacunelor din dreptul internațional care nu sunt abordate de Convenția Națiunilor Unite privind dreptul mării. Ambiguitatea cu privire la „îndatorile și obligațiile” statelor în protejarea cablurilor din zonele economice exclusive generează o zonă gri juridică. Deși Iranul își susține planul, fundamentul său juridic este considerat „foarte slab” în conformitate cu dreptul internațional, conform lui Basil Germond, profesor de securitate internațională. El menționează că toate statele păstrează libertatea de a instala și întreține cabluri, ceea ce înseamnă că Teheranul nu poate restricționa întreținerea în mod arbitrar.
Chiar dacă dreptul internațional nu a împiedicat Iranul să perturbe transportul maritim comercial, este puțin probabil ca acesta să împiedice planurile legate de impunerea de taxe pentru cablurile submarine. Iranul ar putea constrânge giganții tehnologici să plătească taxa prin „interferarea cu traficul de date, amenințarea cu întreruperea fluxului de date sau deteriorarea cablurilor”.
Sabotarea cablurilor submarine ar putea fi o misiune riscantă. Deși o astfel de acțiune ar necesita timp și organizare, nava responsabilă ar fi „ușor de depistat” și ar putea deveni ținta Statelor Unite, conform lui Franken. De asemenea, cablurile submarine asigură accesul la internet pentru țări precum Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Qatar, iar efectele asupra Europei și Statelor Unite ar putea fi limitate.
Consecințele destabilizării
Principalul risc al deteriorării cablurilor submarine ar fi o destabilizare suplimentară a regiunii, deja instabile. Cu cât ar fi tăiate mai multe cabluri, cu atât impactul asupra conexiunilor de internet ar fi mai resimțit sub forma unor viteze mai lente și a unei lățimi de bandă reduse.
Planul Iranului de a extinde războiul în domeniul cablurilor submarine subliniază că Teheranul mai are încă resurse pentru a rezista presiunilor externe, demonstrând că războiul asimetric rămâne o modalitate eficientă de a contracara influența americană.
