Impactul războiului din Iran asupra deciziilor Chinei privind Taiwanul
Pe 7 aprilie, Statele Unite și Iranul au convenit asupra unui armistițiu, aducând o pauză temporară celor aproape șapte săptămâni de lupte din Orientul Mijlociu. Deși armistițiul fragil continuă să fie valabil, calea către o pace permanentă rămâne incertă. O rundă de discuții de pace s-a încheiat fără un acord, iar SUA au anunțat o blocadă navală a Iranului. Postura de apărare a Statelor Unite în Indo-Pacific este tensionată de cerințe operaționale concurente, ceea ce a dus la cheltuirea miliardelor de dolari în rachete, realocarea unei Unități Expediționare a Pușcașilor Marini din Japonia și mutarea a 48 de interceptoare THAAD în largul Peninsulei Coreene. Reaprovizionarea stocului de muniții va necesita timp și resurse, la fel și redistribuirea sistemelor de armament înapoi în Coreea de Sud.
Recunoscând că Statele Unite vor deține mai puține capabilități în Indo-Pacific în lunile următoare, unii comentatori își exprimă îngrijorarea că Beijingul ar putea considera acesta un moment oportun pentru a urmări unificarea cu Taiwanul. Această posibilitate a stârnit îngrijorare în rândul oficialilor taiwanezi din domeniul securității, care se tem că „acesta este un moment pentru ca China să își exercite influența”. Dovezile arată că, deși China a început să aplice măsuri, în special campanii de persuasiune, nu a escaladat militar în Strâmtoarea Taiwan și este descurajată să facă acest lucru. Totuși, conflictul ar putea crea oportunități pentru Beijing de a intensifica tacticile coercitive, pentru a testa noi granițe și a stabili un nou status quo.
Evaluarea riscurilor și a recompenselor: Calculul Beijingului pentru o invazie a Taiwanului
În primele sale discursuri ca secretar general al Partidului Comunist Chinez (PCC), Xi Jinping a enunțat „întinerirea națiunii chineze” ca obiectiv principal, care trebuie atins până în 2049, centenarul națiunii. Elementul central al acestei viziuni este integrarea Chinei continentale cu Taiwanul. Beijingul are la dispoziție aproximativ două decenii pentru a îndeplini acest obiectiv, dar ar putea încerca să profite de oportunitate mai devreme, având în vedere că Xi a ordonat Armatei Populare de Eliberare (PLA) să se pregătească pentru o invazie a Taiwanului până în 2027.
Cu Washingtonul concentrat în Orientul Mijlociu, Beijingul ar putea lua în considerare idea de a cuceri Taiwanul mai devreme. Taipeiul nu a achiziționat încă multe dintre capacitățile militare necesare, iar unele platforme de arme americane au întârzieri la livrare. Beijingul ar putea percepe Taipeiul ca fiind vulnerabil din punct de vedere militar, susținut de un Washington care este lent sau reticent în a oferi sprijin militar insulei. Acești factori ar putea spori șansele de succes ale Beijingului, limitând în același timp numărul de victime.
Cu toate acestea, o invazie pe termen scurt pare puțin probabilă din cauza a trei riscuri semnificative pentru Beijing. În primul rând, capacitatea Chinei de a cuceri Taiwanul prin forță rămâne sub semnul întrebării. Din 2022, Xi a epurat peste 100 de oficiali de rang înalt din PLA, ceea ce a afectat negativ eficiența operațională a acesteia. În prezent, doar 21% din pozițiile cheie de conducere ale PLA sunt ocupate. Raportul privind puterea militară a Chinei din 2025, elaborat de Departamentul Apărării al SUA, a evaluat că aceste demiteri „riscă foarte probabil perturbări pe termen scurt ale eficacității operaționale a PLA”.
În al doilea rând, administrația Trump a demonstrat un apetit mai mare pentru acțiunea militară decât predecesorii săi. Disponibilitatea Washingtonului de a apăra Taiwanul rămâne un factor decisiv în calculele Chinei. Războiul din Iran demonstrează disponibilitatea lui Trump de a folosi forța militară pentru a menține „pacea prin forță”, complicând calculele lui Xi.
În cele din urmă, războiul din Iran ilustrează lipsa de experiență în luptă a PLA. Operațiunile recente ale SUA au demonstrat priceperea militară americană, în contrast cu PLA, care nu a mai purtat un conflict major din 1979, lăsând majoritatea trupelor fără experiență reală de luptă. Această deficiență ar putea determina pe Xi să reevalueze riscurile unei invazii.
Unificarea prin mijloace fără război: persuasiune, coerciție și operațiuni cinetice limitate
Invazia armată nu este singurul mijloc prin care China poate urmări unificarea. Comunitatea de informații a SUA consideră că liderii chinezi „nu intenționează în prezent să execute o invazie a Taiwanului în 2027”, ci „probabil… încearcă să stabilească condițiile pentru o eventuală unificare”. Acțiunile în caz de conflict includ persuasiunea, câștigarea inimilor și minților populației taiwaneze, coerciția prin amenințări economice și militare și operațiuni cinetice limitate.
Pe 18 martie, Guvernul chinez a oferit Taiwanului garanții energetice în schimbul acceptării unificării pașnice. China a susținut că unificarea ar permite gospodăriilor taiwaneze să fie scutite de „grijile legate de penuria de energie”. Taiwanul, care importă 96% din energia sa, începe să simtă presiunea asupra aprovizionării cu energie, iar oferta Chinei devine tentantă. Beijingul a încercat să creeze presiune prin dezinformare pe rețelele sociale, afirmând fals că Taiwanul își va epuiza rezerva de gaze naturale lichefiate și va începe să se confrunte cu pene de electricitate.
Până în prezent, propaganda Chinei a fost în mare parte ineficientă în Taiwan, majoritatea populației opunându-se unificării cu partea continentală. Când persuasiunea nu funcționează, Beijingul recurge adesea la coerciție, intensificând prezența militară în Strâmtoarea Taiwan, pentru a face amenințările sale mai credibile. Statele Unite trebuie să își adapteze postura de forță în fața acestei coerciții crescânde, dar războiul din Iran necesită o redistribuire a resurselor americane, ceea ce ar putea permite Beijingului să intensifice coerciția.
Până în prezent, Beijingul nu a folosit conflictul iranian pentru a-și spori semnificativ prezența militară în jurul Taiwanului și SUA continuă să mențină o postură de forță capabilă să descurajeze agresiunea chineză. Dacă armistițiul se menține și duce la o încetare permanentă a ostilităților, va influența capacitatea Statelor Unite de a redirecționa atenția și resursele în Indo-Pacific. Ca atare, SUA, Taiwanul și coaliția mai largă condusă de americani trebuie să recunoască importanța păstrării status quo-ului în Strâmtoarea Taiwan.
