Cuba la răscruce: exodul în masă și criza profundă sub presiunea SUA
Hatri Echazabal Orta locuiește în Madrid, Spania, Maykel Fernandez se află în Charlotte, în Statele Unite, iar Cristian Cuadra rămâne în Havana, Cuba – pentru moment. Toți sunt cubanezi, crescuți în spiritul idealurilor revoluționare, dar deziluzionați de narațiunea națională conform căreia Cuba este o țară a revoluției și a rezistenței. Confruntați cu lipsa de deschidere politică și perspectivele economice sumbre, fiecare dintre ei a decis să plece. După 68 de ani de sancțiuni parțiale și aproape 64 de ani de embargo economic total din partea SUA, studiile demografice sugerează că Cuba se confruntă cu cea mai rapidă scădere a populației din lume, numărul locuitorilor scăzând sub 8 milioane – o scădere de 25% în doar patru ani.
Există mai multe cauze fundamentale pentru acest exod, iar majoritatea experților sunt de acord că blocada, deceniile de criză economică, serviciile publice în declin și represiunea politică au contribuit la formarea unei „policrize”. La acest moment, administrația Trump a intensificat ofensiva în America Latină, întărind prezența militară americană în Caraibe și atacând Caracas pentru a-l captura pe președintele venezuelean Nicolas Maduro.
Conform cercetărilor realizate de Juan Carlos Albizu-Campos Espineira, economist și demograf, și Dimitri Fazito de Almeida Rezende, populația Cubei este mult sub proiecția guvernului din 2015, care estima 11,3 milioane de locuitori pentru anul trecut. Studiile arată o scădere de 18% a populației din cauza migrației, țara înregistrând mai multe decese decât nașteri timp de cinci ani consecutivi.
Exodul tinerilor este principalul factor care accelerează acest declin. Majoritatea celor care pleacă au vârste cuprinse între 15 și 59 de ani, 57% fiind femei. Aceștia își finanțează emigrarea din resurse proprii și din fonduri familiale, folosind o rețea globală de contacte.
Deși nu există studii independente care să arate dacă majoritatea cubanezilor ar susține o intervenție militară străină, mulți dintre cei care au părăsit Cuba speră la o schimbare în țara lor natală. Echazabal, în vârstă de 29 de ani, a părăsit Havana în timpul pandemiei de Covid, îndreptându-se mai întâi spre Rusia, apoi a zburat în Serbia și a parcurs trasee dificile prin Europa înainte de a ajunge în Spania. Obținerea rezidenței legale rămâne o luptă dificilă.
Albizu-Campos afirmă că realitatea din Cuba este o policriză, observând un „malthusianism al sărăciei” care determină familiile să renunțe la a mai avea copii pentru a evita foametea. Declinul populației este considerat ireversibil, iar autoritățile recunosc că populația este în scădere, estimând un declin de 14% până în 2025.
Economia Cubei se confruntă cu cea mai gravă criză de la revoluția din 1959, cifrele oficiale arătând o scădere de 10,9% a PIB-ului în 2020, iar țara a intrat din nou în recesiune în 2023-2024. Dintre cele 15 sectoare economice principale, 11 sunt în declin, iar turismul a suferit o scădere semnificativă a veniturilor.
În Havana, sărăcia este din ce în ce mai evidentă, cu locuitori șomeri care vând suveniruri, iar infrastructura se degradează. Dezamăgirea tinerei generații este profundă, mulți absolvenți alegând să renunțe la carierele profesionale din cauza salariilor insuficiente.
Juan Triana Cordovi, economist, leagă cauzele exodului de sancțiunile SUA și de un model economic stagnant. Un diplomat străin a subliniat declinul economic, criza sistemului de asistență socială și deficitul de energie, menționând că țara produce mai puțin de 50% din energia electrică de care are nevoie.
Infrastructura socială, inclusiv spitalele și școlile, se prăbușește, iar sănătatea publică este afectată de migrarea personalului medical și de lipsa proviziilor. Frustrarea cubanezilor este acută, iar criticile la adresa guvernului devin mai frecvente.
Unii analiști consideră că prăbușirea regimului este inevitabilă, dar frica împiedică acțiunea. Majoritatea cubanezilor doresc schimbarea, dar se confruntă cu represiunea și cu un aparat de control social robust. Exilul forțat a devenit o soluție pentru mulți, iar tinerii caută libertate și demnitate.
Fernandez, care a părăsit Cuba după protestele din 11 iulie 2021, consideră că plecarea sa este o încercare de a obține o viață mai bună, nefiind neapărat un act politic. El susține că tinerii nu sunt interesați de idealurile revoluționare, ci doresc să scape de un sistem care nu le oferă perspective.
