„13.000 de km de visuri: reflecția diversă a atletismului din România”
La Tokyo, atenția este concentrată asupra momentelor de glorie ale atletismului, de la photo finish-ul cursei masculine la maraton până la recordul mondial al lui Duplantis. La aproape 13.000 km distanță, stadionul de atletism Iolanda Balaș Soter din București este martor al pasiunii și perseverenței antrenorilor și tinerilor atleți care visează să concureze pe marile arene.
În ciuda condițiilor dezolante, copii de diverse vârste, dornici să facă mișcare sau cu obiective mărețe, se antrenează cu răbdare și entuziasm. Terenul este marcat de iarba uscată și de scările neamenajate, iar ședințele de pregătire ilustrează perfect dificultățile cu care se confruntă sportul românesc. Totuși, printre aceste neajunsuri, se regăsesc raze de speranță, reprezentate de pasiunea și dăruirea sportivilor și antrenorilor.
Zeci de copii se concentrează pe pista de alergare, încercând să nu se încurce, în timp ce gropile de nisip sunt folosite pe rând. Spațiile pentru probele tehnice, deteriorate de ploi, zăpezi și vânt, rămân „pe poziții”, simbolizând speranța sportivilor. Antrenorii îi încurajează pe micuții de 3-4 ani, care aleargă cu pasiunea și inocența specifică vârstei lor.
Între Tokyo și București se află o distanță de aproximativ 13.000 km, iar între sporturile practicate în cele două orașe pare să existe o diferență de ani lumină. Deși calitățile umane ale sportivilor români nu pot înlocui normalitatea cu care ar trebui să se bucure, aceștia continuă să viseze și să lupte pentru un viitor mai bun.
