Zelenski lansează un avertisment: Rusia și Iran își unesc forțele, folosind inteligența artificială
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat marți în Parlamentul britanic că experți ucraineni în combaterea dronelor au fost deja trimiși în Orientul Mijlociu, la solicitarea partenerilor, inclusiv a Statelor Unite. În cadrul discursului său, Zelenski a avertizat că Rusia și Iran utilizează inteligența artificială pentru a „ucide ieftin”, anunță Sky News.
Zelenski a menționat că Ucraina își extinde cooperarea militară în Orientul Mijlociu, în special în domeniul combaterii dronelor. Potrivit acestuia, 201 experți ucraineni sunt deja desfășurați în regiune, iar alți 34 sunt pregătiți pentru mobilizare. „Aceștia sunt experți militari care știu cum să ajute, cum să se apere împotriva dronelor”, a explicat Zelenski.
Echipele ucrainene se află deja în Emiratele Arabe Unite, Qatar și Arabia Saudită, fiind în drum și către Kuweit. Liderul de la Kiev a precizat că există acorduri în vigoare și discuții cu alte state din regiune.
Zelenski a subliniat că desfășurarea acestor experți are loc „la cererea partenerilor noștri”, inclusiv a Statelor Unite, în contextul intensificării amenințărilor cu drone în Orientul Mijlociu. În discursul său, el a lansat un avertisment dur la adresa Rusiei și Iranului, pe care i-a descris drept „frați în ură”. El a susținut că cele două state utilizează inteligența artificială pentru a eficientiza atacurile la distanță.
„Folosesc inteligența artificială pentru a ucide ieftin pe distanțe lungi”, a afirmat Zelenski. El a evidențiat și progresele tehnologice ale Kievului, menționând dezvoltarea unor drone de interceptare capabile să neutralizeze dronele de tip Shahed, de fabricație iraniană, utilizate de Rusia în războiul din Ucraina.
Potrivit acestuia, aceste sisteme pot intercepta dronele la un cost sub 10.000 de dolari, mult mai redus comparativ cu alte metode de apărare aeriană.
