Uniunea Europeană aspiră la un împrumut unitar
„Ar trebui Uniunea Europeană să împrumute bani ca și cum ar fi o singură țară?” este întrebarea care împarte capitalele UE, iar Comisia Europeană a luat o poziție clară. Președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a propus extinderea puterii Bruxelles-ului de a împrumuta sute de miliarde de la investitori internaționali, ca parte a propunerii de buget pe șapte ani a UE, anunțată pe 16 iulie. Totuși, datoria la nivelul UE ar fi limitată la finanțarea eforturilor de război ale Ucrainei, la răspunsul la crize neprevăzute și la efectuarea de plăți specifice către guvernele UE.
Comisia se confruntă cu rezistența puternică a țărilor bogate din nord, precum Germania și Țările de Jos, supranumite „frugale” pentru aversiunea lor față de împrumuturile excesive. Aceste țări consideră datoria comună o amenințare existențială pentru proiectul european. „Nu putem avea programe finanțate din împrumuturi”, a declarat ministrul german pentru Europa, Gunther Krichbaum, în răspunsul său la propunerea de buget de la începutul lunii iulie.
Opoziția țărilor frugale a dus la scoaterea datoriilor comune de pe masa negocierilor până în 2020, când capitalele au acordat cu reticență Bruxelles-ului puterea de a emite obligațiuni ale UE și de a acorda subvenții țărilor pentru a face față impactului economic al pandemiei de Covid-19, cu condiția strictă că aceasta va fi o măsură unică.
Comisia consideră că ultima sa propunere este o soluție inteligentă pentru a reduce dependența bugetului său de contribuțiile țărilor membre recalcitrante, care reprezintă cea mai mare sursă de venituri a UE. Emiterea comună de datorii ar oferi Comisiei pârghii pentru a impune condiții plăților acordate guvernelor naționale, orientând efectiv cheltuielile naționale către domenii benefice din perspectiva UE.
Dilema datoriei UE
Împrumuturile comune sunt atrăgătoare pentru țările cu datorii mari, precum Italia și Franța, deoarece oferă rate ale dobânzii mai mici decât dacă ar împrumuta în nume propriu. Însă, țările frugale se opun, deoarece ar fi responsabile colectiv pentru orice țară care nu își achită datoria față de UE. „Există și mai mult scepticism [în Germania] față de ideea de a utiliza datoria structurată a UE pentru a finanța cheltuielile naționale”, a declarat Nils Redeker, de la Jacques Delors Centre.
Un diplomat al UE a subliniat că „împrumuturile nu fac decât să transfere povara financiară către viitor, astfel încât nu rezolvă problema, ci o amână”. Conform propunerii de buget, țările pot solicita împrumuturi UE pe care vor trebui să le ramburseze dacă costul planurilor lor de cheltuieli depășește sumele alocate inițial.
Deși această idee este nepopulară pentru țările frugale, susținătorii ei contraargumentează că împrumuturile nu prezintă niciun risc financiar, deoarece „nu s-a întâmplat niciodată în istoria UE ca un stat membru să nu-și achite un împrumut UE”. Comisia poate acorda până la 395 de miliarde de euro în împrumuturi ieftine țărilor care se confruntă cu o criză neașteptată, însă aprobarea capitalelor naționale și a Parlamentului European este necesară pentru activarea acestui mecanism.
Reacția piețelor
Piețele tratează datoria comună a UE ca pe o datorie emisă de organizații supranaționale, precum Banca Mondială. Comisia ar dori ca aceasta să fie tratată ca obligațiuni de stat, ceea ce ar permite includerea obligațiunilor UE în indicii de datorie suverană, reducând costurile de împrumut. Datoria UE este deja „foarte apreciată de investitori”, având un rating AAA, care demonstrează soliditatea cadrului de guvernanță al Uniunii Europene.
Investitorii, precum fondurile de pensii și băncile centrale străine, achiziționează obligațiuni ale UE pentru a-și diversifica portofoliul, renunțând la activele denominate în dolari. Cu toate acestea, pentru ca împrumuturile comune să rivalizeze cu obligațiunile suverane, UE trebuie să revină periodic pe piețe pentru a crea un fond de obligațiuni cu adevărat mare și lichid.
Olivier Blanchard, un economist renumit, a subliniat că crearea unei piețe mari și consistente de obligațiuni ale UE este esențială pentru a avea un impact global și a consolida cererea de euro. Împrumuturile sporadice nu vor fi suficiente.
