Ofițer de poliție reținut pentru abuz sexual asupra unui minor
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, agent de poliție în vârstă de 22 de ani, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de viol asupra unui minor și pornografie infantilă.
În urma probelor administrate, s-a stabilit că, în perioada septembrie 2024 – mai 2025, bărbatul ar fi întreținut în mod repetat acte și raporturi sexuale cu o persoană vătămată minoră, care avea 15 ani la acel moment. De asemenea, acesta ar fi realizat filmări în care victima apare în ipostaze sexuale explicite și ar fi stocat aceste imagini în telefonul său mobil, distribuindu-le ulterior către persoana vătămată.
Poliția Română subliniază angajamentul său de a aplica legea în mod egal și imparțial, delimitându-se ferm de orice activitate care contravine normelor legale și promovând un sistem de justiție bazat pe integritate, legalitate și profesionalism.
În urma cercetărilor, pe 3 aprilie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea bărbatului. Ulterior, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
