Tulcea în alertă
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a emis, în această dimineață, o alertă în județul Tulcea, în urma atacurilor cu drone desfășurate de Federația Rusă asupra unor obiective civile din Ucraina, în apropierea frontierei cu România.
În primele ore ale zilei de miercuri, 8 aprilie, forțele ruse au atacat cu drone ținte civile și de infrastructură în zona de nord a județului Tulcea. În acest context, MApN a anunțat că două avioane de vânătoare F-16 au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea, iar sistemele antiaeriene au fost activate și pregătite pentru intervenție.
Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) pentru a institui măsuri de alertare a populației din nordul județului Tulcea. La ora 3.44, a fost transmis un mesaj RO-ALERT pentru a informa locuitorii despre situația de risc.
Sistemele radar au detectat un grup de 17 ținte aeriene care au evoluat în zona de frontieră, fără a pătrunde în spațiul aerian național. Alerta aeriană a fost ridicată la ora 5.10, însă forțele Ministerului Apărării Naționale rămân vigilente, continuând măsurile de supraveghere și coordonare necesare pentru protejarea populației și a teritoriului național.
