Trump: Statele Unite vor utiliza o parte din rezervele strategice de petrol
Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri că Statele Unite vor elibera „puţin” petrol din rezervele strategice. Declarația a fost făcută într-un interviu acordat unui post de televiziune local în timpul unei vizite în Ohio, în regiunea Marilor Lacuri. Trump a afirmat: „Vom elibera puţin, iar asta duce la scăderea preţurilor”, referindu-se la Strategic Petroleum Reserve, denumirea acestor stocuri de precauţie în Statele Unite.
Miercuri, Agenţia Internaţională pentru Energie, din care Statele Unite sunt membre, a decis scoaterea fără precedent a 400 de milioane de barili de petrol din rezervele strategice. Această măsură are scopul de a stopa creşterea preţurilor provocată de conflictul din Orientul Mijlociu.
Războiul cu Iranul a dus la oprirea aproape completă a exporturilor de petrol prin Strâmtoarea Ormuz, rută prin care trece aproximativ o cincime din aprovizionarea globală cu petrol, iar producția din regiune a scăzut. Prețul petrolului a crescut cu peste 25% de la începutul conflictului, iar experții avertizează că intervenția IEA ar reprezenta doar o soluție pe termen scurt.
