Toamna ayatollahilor: Perspective asupra transformărilor din Iran
Pentru prima dată în aproape patru decenii, Iranul se află în pragul unei schimbări de conducere – și poate chiar de regim. Domnia liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, se apropie de sfârșit, iar un război din iunie a scos la iveală fragilitatea sistemului pe care l-a construit. În acest context, întrebarea centrală pentru viitorul Iranului este cine va succeda lui Khamenei.
Războiul a expus prăpastia dintre fanfaronada ideologică a Teheranului și capacitățile limitate ale unui regim care nu mai controlează cerul și are un control diminuat asupra străzilor. La sfârșitul războiului, Khamenei, în vârstă de 86 de ani, a ieșit din ascunzătoare pentru a declara victoria, un spectacol menit să proiecteze putere, dar care a subliniat fragilitatea regimului. În această toamnă a ayatollahilor, întrebarea centrală este dacă regimul teocratic va dăinui, se va transforma sau va imploda.
Transformarea Iranului
Revoluția din 1979 a transformat Iranul dintr-o monarhie aliniată cu Occidentul într-o teocrație islamistă, devenind un dușman declarat al Statelor Unite. Deși Iranul rămâne un stat esențial, o superputere energetică, problema succesiunii lui Khamenei este de o importanță enormă. În ultimii doi ani, opera vieții lui Khamenei a fost redusă la cenușă, iar protejații săi au fost eliminați sau asasinați. Aliații săi regionali au fost slăbiți, iar vastul său program nuclear a fost îngropat sub dărâmături.
Republica Islamică a încercat să transforme umilința militară într-o oportunitate de a uni țara, dar condițiile de viață sunt tot mai insuportabile. Cei 92 de milioane de locuitori ai Iranului reprezintă cea mai mare populație din lume izolată de sistemul financiar și politic global timp de decenii, având o economie printre cele mai sancționate din lume. Moneda sa este printre cele mai devalorizate, iar internetul este printre cele mai cenzurate.
Provocările interne
Sloganurile regimului, cum ar fi „Moarte Americii” și „Moarte Israelului”, arată că prioritatea sa este sfidarea, nu dezvoltarea. Penele de curent și raționalizarea apei sunt elemente integrante ale vieții de zi cu zi. Hijabul obligatoriu, un simbol al revoluției, este acum sfidat de un număr tot mai mare de femei. Khamenei a considerat că diluarea idealurilor Republicii Islamice ar putea grăbi moartea regimului, refuzând reformele politice.
Pe măsură ce Khamenei îmbătrânește, Iranul este suspendat între decădere și răsturnare. Există mai multe viitoruri posibile: ideologia teocratică ar putea prăbuși în cinismul Rusiei post-sovietice, iar Iranul s-ar putea recalibra prin înlocuirea ideologiei cu un interes național pragmatic. Ar putea opta pentru o represiune similară cu cea a Coreei de Nord sau o dominație militară asemănătoare cu Pakistanul. Chiar și un guvern reprezentativ nu este exclus, deși este tot mai puțin probabil.
Paranoia și neîncrederea
În stilul său paranoid, Iranul consideră că cei din afară sunt prădători, iar cei dinăuntru trădători. Politica sa oscilantă între euforie și deziluzie este accentuată de neîncrederea cultivată de-a lungul istoriei. Această cultură a neîncrederii inhibă organizarea colectivă necesară pentru un guvern reprezentativ. Moartea sau incapacitatea lui Khamenei ar putea declanșa schimbări, dar șocurile externe, cum ar fi prăbușirea prețurilor petrolului sau intensificarea sancțiunilor, ar putea destabiliza regimul.
Paralele cu alte regimuri
Republica Islamică seamănă cu Uniunea Sovietică în stadiile sale avansate, folosind coerciția pentru a susține o ideologie epuizată. Atât Iranul, cât și Rusia au fost transformate de revoluții ideologice, iar ambele sunt acum vulnerabile la colaps din cauza presiunilor interne și externe. Ca în cazul URSS, un colaps al Iranului ar putea crea un vid de putere, care ar fi umplut de elitele de securitate și oligarhii.
Iranul ar putea să urmeze calea Chinei, supraviețuind prin reforme pragmatice, dar aceasta ar necesita o schimbare semnificativă în conducere, care să permită apropierea de Statele Unite. Însă, având în vedere ostilitatea față de SUA, un astfel de model ar fi greu de implementat. Dacă Republica Islamică va continua să pună ideologia înaintea intereselor naționale, s-ar putea transforma într-un regim similar cu Coreea de Nord.
Viitorul incert
Dacă IRGC va prelua conducerea, ar putea urma un model similar cu Pakistanul, unde puterea militară a devenit dominantă. Totuși, IRGC nu este un bloc unit, iar rivalitățile interne ar putea să iasă la iveală. O eventuală conducere a IRGC ar necesita o nouă generație de lideri care să se distanțeze de dogmatismul actual.
Iranul are potențialul de a deveni o economie de top, dar dacă nu își reordonează politica, viitorul său va continua să fie unul de declin. Întrebarea nu este dacă schimbarea va veni, ci dacă va aduce o primăvară mult așteptată sau doar o altă iarnă.
