Strategii Diplomatice: Cum a reușit Pakistanul să aducă împreună Washingtonul și Teheranul pentru o pace temporară
Timp de decenii, Elveția a fost mediatorul principal între Statele Unite și Iran, în contextul relațiilor diplomatice deteriorate după criza ostaticilor. În ultimul an, Qatarul și Omanul au jucat roluri de mediere, dar au fost afectați de conflictul regional, devenind ținte ale Iranului și, în cazul Qatarului, ale Israelului. Acum, Pakistanul a intrat în scenă, încercând să negocieze pacea, în ciuda unei situații interne fragile și a unui război activ cu Afganistanul.
Prim-ministrul pakistanez, Shebaz Sharif, i-a cerut președintelui Trump o perioadă de armistițiu de două săptămâni pentru a ajunge la un acord cu Iranul, care să permită diplomației să își urmeze cursul. Președintele SUA a acceptat, cu condiția redeschiderii Strâmtorii Ormuz. Sharif a anunțat: „Am plăcerea să anunț că Republica Islamică Iran și Statele Unite ale Americii, împreună cu aliații lor, au convenit asupra unui armistițiu imediat, CU EFECT IMEDIAT”. De asemenea, a invitat delegațiile la Islamabad pe 10 aprilie pentru a negocia un acord definitiv.
Pakistanul își dorește calmarea conflictului cu Iranul, având o graniță problematică și depinzând de petrolul și gazele care tranzitează Strâmtoarea Ormuz. Asim Munir, liderul de facto al Pakistanului, consideră că acest rol de pacificator reprezintă o oportunitate de a întări relația cu Washingtonul. Unii compară această implicare cu rolul avut de Pakistan în 1971, când a facilitat apropierea președintelui Nixon de China, dar care nu a adus beneficii concrete Pakistanului.
Expertul Farzana Shaikh a subliniat că Pakistanul a acționat conform instrucțiunilor, așteptând o recompensă din partea SUA, dar lecția istorică arată că aceste așteptări pot să nu se materializeze. Evaluarea rolului Pakistanului în criza actuală este complicată de secretomania din jurul eforturilor sale, care s-au concentrat pe propuneri ireconciliabile între părți.
Așa-numitul Acord de la Islamabad, un cadru elaborat de Pakistan pentru a pune capăt ostilităților, a fost dezvăluit recent, incluzând un armistițiu imediat și un acord cuprinzător ulterior. Munir a purtat convorbiri telefonice cu oficiali americani pentru a finaliza acest cadru, care ar putea reprezenta cea mai robustă intervenție a Islamabadului până acum.
Pakistanul a fost dezamăgit de eșecul de a convinge China să joace un rol mai activ în rezolvarea crizei, iar relația sa cu Iranul este complicată de tensiuni interne. Munir a provocat controverse prin comentarii făcute în fața clericilor șiiți, sugerând că cei care iubesc Iranul ar trebui să se mute acolo.
Pactul de apărare reciprocă semnat cu Arabia Saudită adaugă un alt strat de complexitate, având potențialul de a atrage Pakistanul într-un conflict regional. Deși Pakistanul are relații diverse cu SUA, China, Arabia Saudită și Iran, acest lucru îl plasează într-o poziție ideală pentru mediere, dar îl expune și la riscuri mai mari. Elizabeth Threlkeld a remarcat că Pakistanul se bucură de un moment favorabil pe scena diplomatică, dar eșecurile în negocieri ar putea să îi crească vulnerabilitatea.
