Strategia alternativă a Arabiei Saudite pentru resursele petroliere
Arabia Saudită a dezvoltat o cale alternativă pentru petrolul său, care nu reprezintă o soluție definitivă, dar este totuși credibilă. În prezent, se analizează impactul crizei din Orientul Mijlociu, provocată de atacurile lansate de SUA și Israel în Iran și de riposta iraniană, care afectează state din Golf și Strâmtoarea Ormuz.
În anii 1970, prețul barilului de petrol a crescut de la aproximativ 3 dolari la începutul deceniului la aproape 40 de dolari la sfârșitul acestuia, o creștere de 1.300% care a avut un impact semnificativ asupra economiei globale. Astăzi, ne confruntăm cu o nouă criză în Orientul Mijlociu, amenințând Strâmtoarea Ormuz, dar nu observăm o reacție similară a piețelor ca în trecut. Prețurile fluctuează, însă nu explodează, iar piețele sunt nervoase, dar nu panicate.
Se sugerează că, deși există tonuri apocaliptice în discuții, actuala criză nu este comparabilă cu cele din anii 1970. Actorii implicați în asemenea crize învață și reacționează, iar economia de piață are o capacitate dovedită de a se adapta la șocuri.
Planul B al Arabiei Saudite
Arabia Saudită a demonstrat capacitatea sa de a dezvolta un Plan B. Conducta sa Est-Vest, care traversează peninsula și leagă zăcămintele din Golf de portul Yanbu de la Marea Roșie, a atins capacitatea maximă de șapte milioane de barili pe zi. Astfel, o parte semnificativă din petrolul saudit poate fi exportată fără a trece prin Ormuz, ceea ce reprezintă o știre geopolitică importantă.
Cu toate acestea, este important de menționat că cifra de șapte milioane de barili nu poate înlocui total tranzitul prin Ormuz, unde, înainte de criză, treceau volume de peste această valoare. Chiar și cu un sistem de conducte funcțional, exporturile saudite arată deja semne de contracție, iar unele clienți primesc mai puțin petrol, crescând în același timp costurile.
Riscurile și vulnerabilitățile alternativei
Ocolirea Ormuz modifică riscurile. Dacă petrolul ocolește Ormuz, acesta trece prin Marea Roșie, unde noul punct critic este Bab el-Mandeb, o zonă deja amenințată de rebeli Houthi care pot afecta navigația. De asemenea, infrastructura terestră, inclusiv conductele și terminalele, rămân ținte în cazul unui conflict regional extins.
Astfel, nu asistăm la sfârșitul puterii Strâmtorii Ormuz, ci la o relativizare a acesteia. Lumea a acceptat o concentrare extremă a riscurilor, iar acum apar alternative ca rezultat al unor investiții de lungă durată. Arabia Saudită a învățat această lecție în anii 1980, în timpul războiului Iran-Irak.
Provocările tranziției energetice
Există o narațiune conform căreia eliminarea petrolului ar putea reduce vulnerabilitățile. Aceasta este o viziune parțial ideologică și adesea nerealistă, având în vedere că combustibilii fosili sunt fundamentali pentru lanțul industrial, inclusiv pentru agricultură și producția de materiale plastice. Energiile regenerabile, deși esențiale, nu sunt lipsite de provocări, inclusiv probleme legate de materialele critice și stocarea energiei.
Revenirea energiei nucleare, în special sub forma mini-reactoarelor modulare, reprezintă o adaptare la un viitor mai puțin vulnerabil. Tranziția către noi surse de energie va fi lungă, complexă și imperfectă, implicând o coexistență prelungită între diverse forme de energie.
