Sorin Grindeanu: Adevărata suveranitate se edifică pe baze de stabilitate și parteneriate puternice, nu pe izolare
Suveranitatea autentică nu se construiește prin izolare sau gesturi simbolice, ci prin stabilitate și alianțe solide, a declarat liderul PSD, Sorin Grindeanu, în cadrul unei ședințe de plen comun dedicată cererii Statelor Unite privind dislocarea unor forțe și echipamente militare pe teritoriul României.
„Ne aflăm într-un context de securitate internațional fără precedent. Conflictul din Orientul Mijlociu se suprapune peste războiul din Ucraina, aflat deja într-o fază prelungită. Acest cumul de tensiuni obligă Uniunea Europeană și NATO să își adapteze rapid și realist abordările economice și militare. România, ca stat membru al ambelor structuri, are nu doar dreptul, ci și responsabilitatea de a contribui activ la consolidarea securității regionale, în special în zona Sud-Estul Europei și la Marea Neagră,” a afirmat Grindeanu.
Liderul PSD a subliniat că poziționarea strategică a României pe Flancul Estic îi conferă un rol esențial în contracararea riscurilor de securitate, un rol care trebuie asumat prin decizii concrete și coerente.
„În acest cadru, aprobarea solicitării Statelor Unite reprezintă un gest firesc și necesar. Este un semnal clar că România își respectă angajamentele și că este un partener serios, capabil să contribuie efectiv la securitatea proprie și a aliaților săi. O alianță puternică se bazează pe încredere reciprocă și consecvență. Ezitările sau retragerile din fața responsabilităților asumate slăbesc relațiile dintre aliați și pot genera vulnerabilități periculoase. Principalul nostru aliat strategic este cel care continuă să asigure cea mai solidă umbrelă de securitate în fața amenințărilor externe,” a adăugat Grindeanu.
Politicianul a evidențiat beneficiile majore aduse de parteneriatul strategic cu Statele Unite, menționând integrarea în NATO, sprijinul pentru intrarea în Spațiul Schengen, stabilitatea, securitatea și protecția într-o regiune marcată de conflicte. „Astăzi, pacea și siguranța de care ne bucurăm sunt, în mare măsură, rezultatul acestui Parteneriat. Votul pentru această decizie este un vot pentru siguranța reală a României. Este o dovadă de responsabilitate, de consecvență și de maturitate ca Stat Aliat,” a conchis liderul PSD.
