Secretele din spatele alegerii lui Trump de a implica America într-un conflict cu Iranul: de la discursul lui Netanyahu la contestarea lui Vance
SUV-ul negru în care se afla prim-ministrul Benjamin Netanyahu a sosit la Casa Albă puțin înainte de ora 11:00, în data de 11 februarie. Netanyahu, care făcea presiuni asupra Statelor Unite pentru a accepta un atac de amploare împotriva Iranului, a fost condus înăuntru fără formalități, pregătit pentru un moment crucial din cariera sa. Oficialii americani și israelieni s-au adunat în Sala Cabinetului, înainte ca Netanyahu să se îndrepte spre Camera de criză pentru o prezentare secretă despre Iran pentru președintele Trump și echipa sa.
Trump s-a așezat pe o parte a mesei de conferințe, în fața ecranelor mari, iar Netanyahu s-a așezat vizavi de el. Pe ecranul din spatele lui Netanyahu apărea David Barnea, directorul Mossad, împreună cu oficiali militari israelieni. Întâlnirea a fost organizată la scară restrânsă pentru a preveni scurgerile de informații, iar JD Vance, vicepreședintele american, nu a fost prezent, fiind în Azerbaidjan.
Prezentarea lui Netanyahu a fost decisivă în a pune Statele Unite și Israelul pe calea unui conflict armat major. Aceasta a condus la discuții interne în cadrul Casei Albe, în care Trump a cântărit opțiunile și riscurile înainte de a decide să se alăture Israelului în atacarea Iranului. Relatarea se bazează pe interviuri realizate cu condiția păstrării anonimatului și subliniază cât de strâns s-au aliniat gândirea agresivă a lui Trump cu cea a lui Netanyahu.
În Camera de criză, Netanyahu a susținut că Iranul era pregătit pentru o schimbare de regim și a prezentat un videoclip cu potențiali noi lideri iranieni, inclusiv Reza Pahlavi, fiul exilat al ultimului șah al Iranului. Netanyahu a afirmat că programul iranian de rachete ar putea fi distrus rapid, iar regimul ar fi slăbit suficient pentru a nu mai putea bloca Strâmtoarea Ormuz. De asemenea, a sugerat că protestele de stradă din Iran ar putea reîncepe cu ajutorul Mossadului.
Trump a reacționat pozitiv la prezentarea lui Netanyahu, ceea ce a fost interpretat ca un semn că președintele era deschis la o operațiune comună. Consilierii lui Trump au observat că acesta a fost impresionat de promisiunile lui Netanyahu, în special în legătură cu capacitățile militare și de informații ale Israelului.
Pe 12 februarie, rezultatele analizei serviciilor de informații americane au fost prezentate într-o altă reuniune. Oficialii au împărțit prezentarea lui Netanyahu în patru părți, discutând despre obiectivele de decapitare a liderului suprem iranian și paralizarea capacității Iranului de a-și proiecta puterea. Totuși, părțile referitoare la o revoltă populară în Iran și schimbarea regimului au fost considerate de-a dreptul nerealiste. Directorul CIA, John Ratcliffe, a descris aceste scenarii ca fiind „ridicole”, iar Marco Rubio a adăugat că, în esență, erau „o prostie”.
În cadrul discuției, generalul Dan Caine a subliniat riscurile unei campanii de amploare împotriva Iranului, menționând epuizarea stocurilor de armament american. Trump a considerat că schimbarea regimului era „problema lor”, dar a rămas interesat de realizarea obiectivelor de distrugere a capacităților militare ale Iranului.
Netanyahu a fost văzut cu neîncredere de unii consilieri ai lui Trump, dar viziunea sa se aliniază cu dorința președintelui de a demola teocrația iraniană. Aceasta a fost o piatră de încercare pentru Statele Unite din 1979, iar Trump ar putea deveni primul președinte care să reușească o schimbare de regim în Iran.
În zilele următoare, Netanyahu a continuat să facă presiuni asupra lui Trump pentru a acționa rapid, în timp ce Jared Kushner și Steve Witkoff au testat disponibilitatea Iranului de a negocia un acord, dar iranienii au respins oferta. Pe 26 februarie, Trump a convocat o ultimă ședință în Camera de criză, unde toți oficialii și-au exprimat clar pozițiile. Vance a contestat planul, dar a afirmat că, dacă Trump dorea să procedeze, îl va susține.
În final, Trump a decis să aprobe operațiunea denumită „Epic Fury”, ordonând atacul împotriva Iranului, ceea ce a marcat un moment decisiv în politica externă a SUA.
