Revenirea impozitării progresive în România: Pregătirea pentru schimbare
Discuția despre introducerea impozitării progresive a fost readusă în atenția publicului de recentele declarații ale ministrului Muncii, Florin Manole, și ale vicepremierului Tanczos Barna. Aceștia au abordat subiectul în cadrul unei emisiuni, în contextul presiunilor bugetare și al nemulțumirilor generate de creșterea taxelor indirecte, în special a TVA. Florin Manole a afirmat că impozitarea progresivă ar reprezenta o alternativă corectă la majorarea TVA și ar putea îmbunătăți echitatea sistemului fiscal, în timp ce Tanczos Barna a subliniat că nu este momentul pentru o astfel de schimbare din cauza lipsei consensului politic. Totuși, a recunoscut că, în câțiva ani, o astfel de măsură ar putea deveni acceptabilă.
Specialiștii consultați subliniază că România nu dispune în prezent de o structură economică adecvată și de o capacitate administrativă suficientă pentru a implementa eficient impozitarea progresivă. Florin Manole a explicat că acest sistem ar permite o taxare mai mică pentru salariile mici și pentru clasa medie, în timp ce veniturile mari ar fi supuse unei impozitări mai ridicate. El a evidențiat că majorarea TVA afectează disproporționat persoanele cu venituri reduse, iar impozitarea progresivă ar putea corecta această inechitate.
Ce este impozitarea progresivă?
Impozitul progresiv se referă la aplicarea unor cote diferite de impozitare în funcție de nivelul venitului. Persoanele cu venituri reduse plătesc un procent mai mic, în vreme ce cei cu venituri ridicate sunt impozitați cu cote mai mari. Cota maximă se aplică doar asupra sumei care depășește un anumit prag. De exemplu, într-un sistem cu trei tranșe de 10%, 20% și 30%, un contribuabil va plăti 10% pentru prima parte a venitului, 20% pentru tranșa următoare și 30% doar pentru venitul care depășește ultimul prag.
Deși România utilizează în prezent cota unică de impozitare, modelul impozitării progresive nu este nou, fiind aplicat în perioada de tranziție de după Revoluția din 1989.
Lipsa consensului politic
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat că impozitarea progresivă este un subiect dezbătut în interiorul coaliției de guvernare, dar nu există consens politic în prezent. El a recunoscut că, dacă acum un an sau doi ar fi respins categoric ideea, acum poziția sa este mai nuanțată. Totuși, a subliniat că România nu este o societate „așezată” comparabilă cu statele din Europa Occidentală sau Scandinavia, unde impozitarea progresivă funcționează eficient.
Structura actuală a impozitării în România
În prezent, România aplică aceeași cotă de 16% pentru impozitul pe profit al companiilor, pentru taxarea muncii și pentru impozitul pe dividende. Această uniformitate face ca impozitarea progresivă să fie percepută ca o soluție mai echitabilă, deoarece promite să nu mai taxeze la fel veniturile mici și cele mari. Kristine Bago, auditor financiar, a amintit că România a introdus cota unică în 2005, după o perioadă de impozitare progresivă cu cote maxime care au ajuns până la 60% în anii ’90.
Bago a subliniat că impozitarea progresivă este recomandată în special țărilor dezvoltate, unde există o diversitate a veniturilor și o administrație fiscală puternică. În România, veniturile populației sunt predominant salarii mici și medii, iar dacă se introduce impozitarea progresivă, majoritatea contribuabililor se vor încadra în primul prag de taxare, ceea ce ar face ca sistemul să funcționeze aproape ca o cotă unică.
Costurile și riscurile implementării
Adrian Negrescu, analist financiar, a subliniat că impozitarea progresivă ar însemna, în practică, mai mulți bani ceruți de la salariați, în special de la cei cu venituri mai mari. El a avertizat că o parte dintre veniturile mari ar putea migra către economia gri sau neagră, ceea ce ar putea conduce la pierderi pentru stat. O altă problemă este capacitatea ANAF de a evalua veniturile totale ale persoanelor în timp real, având în vedere că multe venituri, cum ar fi cele din chirii, nu sunt declarate integral.
Analiza datelor fiscale
Gabriel Biriș, avocat specializat în fiscalitate, a criticat revenirea periodică a ideii de impozitare progresivă, argumentând că discuția ar trebui să se bazeze pe date și nu pe percepții. Între 2000 și 2004, cu cote progresive, impozitul pe venit reprezenta în medie 2,8% din PIB, iar după introducerea cotei unice de 16%, această pondere a crescut la o medie de 3,36% din PIB. Biriș a subliniat că în perioada de impozitare progresivă, cotele maxime se aplicau de la venituri relativ reduse, ceea ce însemna că presiunea fiscală nu era îndreptată doar către cei foarte bogați.
Astfel, se conturează o imagine complexă asupra impozitării progresive în România, evidențiind provocările și riscurile asociate implementării acestui sistem în contextul actual economic și administrativ al țării.
