Repere esențiale din existența și parcursul politic al lui Ion Iliescu, primul lider al României post-comuniste
Ion Iliescu, primul președinte al României după căderea comunismului, a murit marți, la vârsta de 95 de ani. A condus țara în trei rânduri: ca președinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale (1989-1992), imediat după Revoluție, și ca președinte ales al țării (1992-1996, 2000-2004). În 1992, Iliescu a câștigat primele alegeri libere organizate în România după mai bine de 50 de ani. Iată câteva dintre cele mai importante momente din viața și cariera sa politică.
Ion Iliescu s-a născut pe 3 martie 1930 în Oltenița. A absolvit Liceul Spiru Haret și Institutul Politehnic din București, continuându-și studiile la Institutul Energetic al Universității de Stat din Moscova, unde a devenit secretar al „Asociației studenților români”. Deși au apărut zvonuri că Iliescu l-ar fi cunoscut pe Mihail Gorbaciov în perioada petrecută la Moscova, atât el, cât și Gorbaciov, au negat orice legătură. Revista Paris Match a scris că Nicolae Ceaușescu l-ar fi trimis pe Iliescu în afara Bucureștiului în timpul vizitei lui Gorbaciov în România din iulie 1989.
Criticii au speculat că relația ascunsă cu Moscova a contribuit la ascensiunea lui Iliescu de la director de editură la președinte de stat. De asemenea, el a recunoscut că a fost coleg la facultate cu Li Peng, viitorul premier al Chinei. La 19 august 1956, Iliescu a fost ales președinte al Comitetului de organizare a Asociațiilor Studențești, devenind ulterior șef de secție în cadrul Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Deși a ocupat funcții importante, Ceaușescu s-a asigurat că Iliescu nu a avansat în ierarhia de partid, menținându-l ca director al Editurii Tehnice până în decembrie 1989.
Grupul Iliescu, care a preluat puterea în România după Revoluție, era format din persoane marginalizate de regimul lui Ceaușescu, având ca scop înlăturarea dictatorului, dar menținerea României în sfera de influență a Uniunii Sovietice. Un document descoperit în arhiva Ministerului polonez de Externe arată că Ion Iliescu și Silviu Brucan au cerut Moscovei să trimită ajutor militar, însă răspunsul URSS a fost că „sunt gata să trimită orice fel de ajutor cu excepția intervenției trupelor”. Iliescu a pledat pentru reforme în stil Perestroika și nu pentru eliminarea completă a instituțiilor existente.
La sfârșitul anului 1989, FSN a preluat puterea, formând un guvern provizoriu cu Iliescu ca președinte-interimar. Alegerile din 1990 au fost programate pentru 20 mai, dar au avut loc proteste anti-FSN. Pentru a controla situația, Iliescu a mobilizat minerii din Valea Jiului, ceea ce a dus la mineriadele din 29 ianuarie și 28 februarie. Ion Iliescu a câștigat alegerile din 1990 cu 85% din voturi, în timp ce adversarii săi, Radu Câmpeanu și Ion Rațiu, au obținut 10,6%, respectiv 4,3% din voturi.
În alegerile din 1992, Iliescu a câștigat cu 61% din voturi în fața lui Emil Constantinescu. Acest duel s-a repetat la alegerile din 1996, când Constantinescu a câștigat cu 54% din voturi. După înfrângerea din 1996, Iliescu a devenit senator și a condus grupul parlamentar PDSR. În 2000, Iliescu a câștigat din nou alegerile prezidențiale, în fața lui Corneliu Vadim Tudor, iar victoria sa a fost atribuită nemulțumirii populației față de reformele economice dure.
În mandatul său, România a aderat la NATO și a finalizat negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană. În 2005, Iliescu a pierdut alegerile interne din PSD în fața lui Mircea Geoană, devenind președinte de onoare al PSD în 2006. În 2017, a fost acuzat de infracțiuni împotriva umanității în dosarul mineriadei din iunie 1990. Pe 1 aprilie 2019, a fost internat pentru probleme de sănătate.
Iliescu l-a felicitat pe Nicușor Dan după victoria sa în alegerile prezidențiale din 2025, exprimând speranța că actualul președinte va rămâne fidel idealurilor de echitate socială și progres. Pe 9 iunie 2025, Iliescu a fost internat la terapie intensivă la spitalul SRI din București, având probleme respiratorii.
