Răspunsul Danemarcei la discursul de la Davos
Ministrul de Externe danez, Lars Lokke Rasmussen, a declarat miercuri că dorinţa preşedintelui SUA, Donald Trump, de a obţine Groenlanda rămâne „intactă”, în pofida declaraţiilor făcute de liderul american la Forumul Economic Mondial de la Davos. „Ceea ce reiese clar din acest discurs este faptul că ambiţia preşedintelui rămâne intactă”, a spus Rasmussen în faţa jurnaliştilor.
„Evident că este pozitiv, luat separat, faptul că el spune: «nu vom recurge la forţa militară»; trebuie să ţinem cont de asta, dar asta nu face să dispară problema”, a subliniat şeful diplomaţiei daneze. El a adăugat că Trump a afirmat clar că „este mai bine să îl deţii decât să îl iei cu chirie” și că Danemarca nu este capabilă să asigure protecţia Groenlandei.
În discursul său de la Davos, Donald Trump a promis că nu va recurge la forţă pentru a anexa Groenlanda, dar a insistat că îşi menţine obiectivul de a cumpăra această „bucată de gheaţă pentru a proteja lumea” și a cerut „negocieri imediate”. Trump a declarat: „Lumea a crezut că voi folosi forţa. Nu am nevoie să folosesc forţa. Nu vreau să folosesc forţa. Nu voi folosi forţa”, referindu-se la ameninţarea sa de a anexa teritoriul autonom danez.
Trump a susţinut că Statele Unite sunt singura „mare putere” capabilă să apere Groenlanda și a acuzat Danemarca de „ingratitudine”. De asemenea, el a avertizat că îşi menţine obiectivul de a cumpăra insula arctică, în pofida opoziţiei ţărilor europene aliate Danemarcei.
La finalul unei audieri parlamentare alături de ministrul apărării danez, Troels Lund Poulsen, Rasmussen a reiterat că teritoriul autonom Groenlanda nu este de vânzare. „Fiinţele umane nu sunt negociabile. Se poate începe între persoane, dar nu negociem persoane”, a subliniat el.
Rasmussen a revenit asupra deciziilor luate la reuniunea din 14 ianuarie, la Washington, unde a participat alături de şefa diplomaţiei groenlandeze, Vivian Motzfeldt, vicepreşedintele american, JD Vance, şi secretarul de stat american, Marco Rubio. „Acest acord prevede discuţii la nivel înalt pentru a vedea dacă putem răspunde îngrijorărilor americane fără a ne încălca liniile roşii”, a accentuat Lars Lokke Rasmussen.
