Procurorul Gill Julien Grigore-Iacobici de la Parchetul Curții de Apel Constanța, respins de CSM
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a avizat negativ propunerea ministrului justiţiei de numire în funcţia de procuror şef adjunct al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a lui Gill-Julien Grigore-Iacobici, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
Conform CSM, situația voturilor a fost următoarea: 1 vot DA, 5 voturi NU.
De asemenea, Secţia pentru procurori a hotărât, în conformitate cu dispoziţiile art. 62 alin. 3 raportat la art. 17 alin. 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, adoptat prin Hotărârea nr. 122 din 06.07.2023 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, înscrierea punctului privind avizarea propunerii ministrului justiţiei de numire în funcţia de procuror şef adjunct al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a lui Alex-Florin Florența, pe ordinea de zi a unei şedinţe viitoare.
