Pfizergate: Noi informații despre schimbul de mesaje dintre Ursula von der Leyen și Albert Bourla, „dispărute” în urma unei cereri de transparență
Uniunea Europeană a recunoscut pentru prima dată, într-un răspuns pentru New York Times, că un oficial de rang înalt a revizuit mesajele dintre Ursula von der Leyen și șeful Pfizer, Albert Bourla, dar a declarat că nu avea nicio obligație să le păstreze, în ciuda interesului intens. La începutul anului 2021, când Uniunea Europeană a obținut un acord pentru achiziționarea a până la 1,8 miliarde de doze din vaccinul împotriva coronavirusului de la Pfizer, a existat un mare interes cu privire la modul în care blocul a reușit să încheie o înțelegere considerată o victorie majoră.
Când a ieșit la iveală faptul că Ursula von der Leyen, președinta executivului UE, a schimbat mesaje text cu directorul executiv al Pfizer, Albert Bourla, în timpul negocierilor acordului, jurnaliștii s-au grăbit să solicite aceste înregistrări în conformitate cu regulile de transparență ale blocului comunitar. Uniunea Europeană a refuzat, iar publicația New York Times a contestat acest refuz în instanță.
În luna mai a acestui an, o instanță a UE a decis că blocul comunitar „nu a reușit să explice într-un mod plauzibil” de ce nu a publicat înregistrările. Ca răspuns la această hotărâre, Comisia Europeană a oferit o relatare mai detaliată, dar aceasta s-ar putea să nu facă prea mult pentru a calma îngrijorările activiștilor pentru transparență, care consideră că această bătălie prelungită a devenit un punct de criză.
Decizia de a nu păstra mesajele a fost luată după o solicitare pentru dezvăluirea lor. Răspunsul Comisiei sugerează că a distrus sau a pierdut mesajele după ce a considerat că acestea nu erau importante și că nu avea nicio obligație să le păstreze. Răspunsul confirmă faptul că mesajele text au existat cândva, lucru pe care Comisia a evitat să-l precizeze în mod clar. Se menționează că Björn Seibert, șeful de cabinet al Ursulei von der Leyen, le-a citit „în vara anului 2021”. Această sincronizare înseamnă că decizia de a nu păstra mesajele a fost luată după solicitarea inițială din mai 2021, de către Alexander Fanta, pe atunci jurnalist la o publicație de știri germană.
Comisia a afirmat că Seibert a stabilit că „singurul scop” al mesajelor era programarea și că nu era nevoie ca acestea să fie păstrate. Comisia a declarat că nu mai poate găsi mesajele text și a afirmat, fără a preciza explicit, că nu le mai deține. Aceasta a explicat că Ursula von der Leyen și-a înlocuit telefonul în mod repetat din 2021, fără a transfera complet datele pe noile dispozitive. Când Seibert a căutat recent mesajele în aplicația Signal, nu le-a găsit.
Imaginea care se conturează este cea a unui președinte puternic ale cărui comunicări scrise despre o chestiune de mare interes public, într-un moment critic al istoriei recente, par să fi fost împărtășite doar cu cel mai apropiat consilier al său și apoi pierdute sau eliminate. Nick Aiossa, directorul Transparency International EU, un grup de experți anticorupție, a declarat: „Sunt o mulțime de întrebări — nu găsesc acest răspuns satisfăcător pentru nimeni.” El a întrebat de ce textele nu au fost divulgate dacă se știa că existau în 2021.
Comisia a susținut pe tot parcursul disputei că mesajele text sunt de scurtă durată prin natura lor și nu conțin informații importante, prin urmare nu trebuie păstrate ca înregistrări publice. Aceasta a menținut această afirmație, subliniind că politica de a nu înregistra astfel de mesaje „nu a fost contestată de Curte în hotărârea sa”. Deși diferite guverne adoptă abordări diferite față de mesajele electronice în temeiul legilor privind libertatea informației, unele locuri, inclusiv multe state americane, le tratează ca înregistrări publice.
În 2022, înainte ca New York Times să depună plângerea, ombudsmanul UE a declarat că Comisia a comis o „administrare defectuoasă” prin faptul că nu a căutat în mod adecvat mesajele ca răspuns la solicitarea jurnalistului Alexander Fanta. Comisia i-a spus ombudsmanului că a căutat mesajele în iulie 2021 și nu le-a găsit, deși acum susține că Seibert le-a revizuit în acea vară.
La o audiere din noiembrie 2024, avocații Comisiei au avut dificultăți în a explica judecătorilor de ce mesajele, despre care relatase New York Times, nu au putut fi găsite. Unul dintre avocații săi a declarat că Comisia nu a „negat” acest lucru. Răspunsul Comisiei Europene din această săptămână precizează clar că mesajele au existat și că cel puțin un oficial de rang înalt, pe lângă Ursula von der Leyen, era la curent cu ele.
„Am intentat acest caz pentru a aplica dreptul publicului de acces la informații”, a declarat Dana Green, avocat al publicației. „Am considerat că acesta este un caz important pentru supravegherea democratică și transparența publică în Uniunea Europeană. Răspunsul Comisiei validează această decizie.” Gestionarea mesajelor text, denumite frecvent la Bruxelles „Pfizergate”, a reprezentat o problemă politică persistentă pentru Von der Leyen, atrăgând atacuri din partea dreptei politice și determinând un vot de neîncredere împotriva ei la începutul acestei veri, primul de acest fel în mai bine de un deceniu. Tentativa, axată pe „eșecuri în asigurarea transparenței”, nu a reușit să o răstoarne, Ursula von der Leyen acuzându-l pe Gheorghe Piperea, europarlamentarul care a condus votul, că „rostogolește conspirații demontate despre mesajele text”.
