Perspectiva asupra Europei: Uitarea pieței unice
Când Jean Monnet, Robert Schumann și colegii lor au conturat primele schițe ale arhitecturii europene postbelice, viziunea inițială nu era o uniune eterică de idealuri politice sau o suprastructură birocratică. În esență, era vorba despre o piață. Totul a început cu un vis simplu: oameni, mărfuri, idei și bani care circulă liber din Lisabona până la Helsinki. O piață unică – liberă, competitivă, fluidă. O Europă în care capitalul, bunurile, serviciile și oamenii se mișcă fără frică sau birocrație complicată.
Azi, însă, Europa se confruntă cu un continent copleșit de sute de reguli și directive. Reglementările au devenit atât de complexe încât inițiativa nu mai este premiată; în schimb, conformitatea a devenit norma. Competiția este înăbușită de cerințe administrative greu de înțeles, chiar și pentru cei care le-au elaborat. Uniunea Europeană este din ce în ce mai des văzută ca o fabrică de norme și restricții, ceea ce hrănește euroscepticismul.
În teorie, piața unică este coloana vertebrală a Uniunii Europene, dar în realitate, aceasta este fracturată. Fiecare stat membru acționează în interesul propriilor producători naționali, oferind subvenții și impunând condiții speciale. O birocrație endemică a devenit o mutație toxică a proiectului european. Fiecare inițiativă legislativă este însoțită de studii de impact și audituri ecologice. În practică, aceste cerințe sunt o formă de discriminare economică, afectând IMM-urile care nu își permit resursele necesare pentru a se conforma.
De exemplu, Directiva privind raportarea sustenabilității impune companiilor europene să genereze sute de pagini de date non-financiare. În loc să sprijine sustenabilitatea, aceste cerințe devin un absurd economic, mai ales pentru micile afaceri care nu pot face față acestor provocări. Astfel, antreprenorii devin birocrati, iar funcționarii ajung să controleze întregul proces. Start-up-urile sunt sufocate de cerințe imposibile, iar companiile mari aleg să investească în afara granițelor europene pentru a beneficia de un mediu de afaceri mai simplu și mai logic.
Europa se transformă treptat într-un spațiu economic închis, iar competiția globală o ocolește. Investițiile mari nu mai vin, iar tinerii antreprenori aleg alte continente. Aceasta nu se datorează lipsei de încredere, ci lipsei de logică economică.
Revenirea la misiunea fondatoare a Uniunii Europene este o urgență atât economică, cât și strategică. Într-o lume în care economiile se reconfigurează rapid, o piață unică robustă este esențială pentru supraviețuirea economică și influența geopolitică a Europei. Această revenire nu se poate realiza prin discursuri despre „valorile europene”, ci printr-o reformă profundă, cu pași concreți.
În primul rând, Uniunea Europeană are nevoie de o autoevaluare sinceră. Trebuie să identificăm ce reguli sunt utile și care doar complică situația. Regulile trebuie să fie proporționale; IMM-urile nu pot fi tratate ca marile corporații, având în vedere că nu pot suporta aceleași cerințe. De asemenea, este necesară o digitalizare reală, unificată, care să elimine birocrația excesivă.
Protecționismul ascuns trebuie să fie expus și sancționat, iar Comisia Europeană nu poate fi un mediator tăcut. Piața unică nu este doar un concept teoretic, ci un contract ce trebuie respectat de toți membrii Uniunii. În plus, decidenții europeni trebuie să aibă o înțelegere solidă a economiei reale, pentru a putea lua decizii sustenabile.
Europa nu are nevoie de mai multe reglementări, ci de curajul de a-și aminti cine este și de ce a fost creată. Fără o piață unică activă, întregul proiect european riscă să devină o formă fără fond, lăsând în urmă euro, mobilitatea, Erasmus și Schengen. Revenirea la misiunea fondatoare nu este un act de nostalgie, ci singura cale de a asigura viabilitatea economică și relevanța globală a Europei.
