19 martie 2026
Contact
Reper News
  • Politică
  • Local
  • Actual
  • Economic
  • Extern
  • Sănătate
  • Showbiz
  • Sport
Reper NewsReper News
Font +/-Aa
Cautare
  • Categorii
    • Politică
    • Local
    • Actual
    • Economic
    • Extern
    • Sănătate
    • Showbiz
    • Sport
  • Info
    • Contact
Urmați-ne
© 2025 repernews.ro
Extern

Parlamentul European solicită suspendarea dreptului de vot al Ungariei în Consiliul UE din cauza încălcării principiilor statului de drept

Radu Bălescu
Ultima actualizare: 25/11/2025 22:11
Radu Bălescu
Distribuie
parlamentul european cere retragerea dreptului de vot al ungariei in consiliul ue pentru incalcarea statului de drept 6925ff0498b4a
Distribuie

Parlamentul European solicită suspendarea dreptului de vot al Ungariei în Consiliul UE din cauza încălcării principiilor statului de drept

Parlamentul European (PE) a cerut marţi statelor membre ale Uniunii Europene să continue procedura de retragere a dreptului de vot al Ungariei în Consiliul Uniunii Europene, invocând „colapsul democraţiei, al statului de drept şi al drepturilor fundamentale” din această ţară condusă de premierul conservator Viktor Orban. Eurodeputaţii acuză că Orban se află în fruntea „unui regim hibrid de autocraţie electorală”.

În rezoluţia votată de eurodeputaţi, cu 415 voturi pentru, 193 împotrivă şi 28 de abţineri, aceştia condamnă „eforturile deliberate şi sistematice ale guvernului ungar de a submina valorile fundamentale ale UE”, subliniind că aceste valori „nu sunt o alegere opţională, ci un angajament fundamental asumat în mod liber” de fiecare stat membru al UE. Eurodeputata Tineke Strik, membră a grupului Verzilor şi iniţiatoare a rezoluţiei, a declarat că „prea mult timp guvernele europene au stat cu mâinile încrucişate în timp ce un guvern tot mai autocratic a distrus drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor”.

Textul rezoluţiei menţionează că, deşi retragerea dreptului de vot al unui stat membru în UE necesită un vot în unanimitate, declararea faptului că Ungaria „prezintă un risc clar de încălcare gravă a principiilor fundamentale ale UE” poate avansa cu o majoritate de patru cincimi.

Printre cei aproape 200 de eurodeputaţi care au votat împotrivă s-au numărat şi cei din grupul Patrioţi pentru Europa, grupul impulsionat de Viktor Orban, care a afirmat că „Ungaria este atacată din cauza refuzului său de a oferi arme Ucrainei, de a permite intrarea migranţilor ilegali şi de a introduce ideologia de gen în şcoli”. Grupul a amintit că politica externă, educaţia, politica socială şi familială, protecţia copilului şi sistemul judiciar sunt prerogative ale statelor membre.

Premierul ungar se află în conflict permanent cu Comisia Europeană, care contestă politica suveranistă a acestuia, acuzându-l de încălcarea statului de drept prin acţiuni precum respingerea migranţilor ilegali, limitarea drepturilor comunităţii LGBT sau contestarea întâietăţii deciziilor instanţelor europene faţă de cele emise de instanţele ungare. Refuzul lui Orban de a susţine Ucraina în războiul cu Rusia, precum şi adoptarea unei legislaţii ce restrânge finanţările din străinătate pentru ONG-uri şi presă, au amplificat conflictul cu Bruxelles-ul.

Ca represalii, Comisia Europeană a blocat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al Ungariei, prin care această ţară are dreptul la granturi în valoare de 5,8 miliarde de euro din planul european de redresare post-pandemie. Bruxelles-ul a activat, de asemenea, în decembrie 2022 noul mecanism de condiţionalitate, ce permite suspendarea fondurilor europene pentru statele membre care încalcă statul de drept, suspendând astfel circa 23 de miliarde de euro din fondurile de coeziune destinate Ungariei. Până la sfârşitul anului 2023, Comisia Europeană a deblocat doar aproximativ o treime din aceste fonduri, în contextul în care Ungaria ameninţa să blocheze ajutorul UE pentru Ucraina.

Ungaria va avea alegeri legislative în primăvara anului viitor, iar partidul conservator Fidesz al lui Orban se confruntă cu ameninţarea din partea partidului pro-european Tisza, creat de Peter Magyar, un fost aliat devenit opozant.

Etichete:consiliuldedrepteuropeanparlamentulretragerestatulueungariavot
Distribuie acest articol
E-mail Copiază legătură Imprimare
Articolul precedent un robot de tuns gazonul a distrus terenul unui club din germania 6925fdec627b5 Un robot de tuns iarba a devastat terenul unui club din Germania
Articolul următor video ce tip de drona s a prabusit in vaslui si ce traseu a urmat aparatul de zbor in spatiul aerian al romaniei 6925ff2a8e44e Ce fel de dronă a căzut în Vaslui și care a fost parcursul său în cerurile României?
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Ad Image

Ultimele stiri

Transformarea străzilor din Zona Peninsulară: Confort Urban pregătește asfaltarea zonelor afectate de deteriorări!

Transformarea străzilor din Zona Peninsulară Reabilitarea infrastructurii din zona peninsulară a municipiului Constanța devine o…

19/03/2026

Magnat rus legat de Putin, sub lupa anchetatorilor pentru ocolirea sancțiunilor UE. Trei indivizi reținuți în Mallorca

Magnat rus legat de Putin, sub lupa anchetatorilor pentru ocolirea sancțiunilor UE Poliţia spaniolă a…

19/03/2026

Judecătorii amână verdictul în disputa legată de imobilul disputat de la Poarta Mare a Cetății Tomis

Judecătorii amână verdictul în disputa legată de imobilul disputat de la Poarta Mare a Cetății…

19/03/2026

Expansiune rapidă în Campusul Universității – Skantzikas amplifică investițiile într-o zonă cu provocări infrastructurale

Expansiune rapidă în Campusul Universității Cartierul Campus – Universitate din Constanța, o zonă nouă și…

19/03/2026

Hollywoodul în sărbătoare: Sebastian Stan și Annabelle Wallis se apropie de momentul magic al părinției!

Hollywoodul în sărbătoare: Sebastian Stan și Annabelle Wallis se apropie de momentul magic al părinției…

19/03/2026

S-ar putea să vă placă și

foto armata lui putin a ucis noua ucraineni intr un nou atac cu drone alte 15 persoane au fost ranite 68db93d841041
Extern

Atacul cu drone al forțelor lui Putin: Nouă ucraineni pierduți și 15 răniți în confruntare brutală.

Moderator Radu Bălescu
ursula von der leyen acuzata ca favorizeaza sistematic sua si israelul europa sufera consecintele 69b7d711c9f09
Extern

Ursula von der Leyen, criticată pentru preferințele sale față de SUA și Israel: „Europa se confruntă cu efectele”

Moderator Radu Bălescu
comisia pentru securitate nationala din parlamentul israelian a aprobat o lege care introduce pedeapsa cu moartea pentru teroristi 6908f6fee3fa5
Extern

Parlamentul israelian dă undă verde unei legi ce prevede pedeapsa capitală pentru actele de terorism

Moderator Radu Bălescu
ce a spus trump despre tinuta cu care zelenski s a prezentat la casa alba 68f339c0e2c86
Extern

Reacția lui Trump la stilul vestimentar al lui Zelenski la întâlnirea de la Casa Albă

Moderator Radu Bălescu
Reper News
Facebook Twitter Youtube
Site-ul nostru de știri îți pune la dispoziție cele mai recente informații și analize detaliate dintr-o gamă largă de domenii: politică, actualitate, economie, evenimente internaționale, lifestyle, sport și travel. Echipa noastră de jurnaliști monitorizează constant evoluțiile din întreaga lume, garantându-ți perspective echilibrate și obiective, pentru a te menține mereu bine informat.
Utile
  • Contact
  • Politica de Confidențialitate
© 2025 repernews.ro
Welcome Back!

Sign in to your account

Nume de utilizator sau Adresa de email
Parola

Ti-ai pierdut parola?