Operațiuni masive în județul Constanța
Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au desfășurat, la data de 21 martie 2026, o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, în ceea ce privește respectarea regimului legal de viteză. În cadrul acțiunii, au fost oprite, pentru control, 96 de autovehicule.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 124 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 72.000 de lei, dintre care 89 pentru depășirea vitezei legale. De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării, 5 permise de conducere, dintre care 1 pentru depășirea limitei de viteză cu peste 50 km/h și 2 pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului. Totodată, au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.
Verificarea lucrărilor pe drumurile publice
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pentru verificarea respectării reglementărilor în ceea ce privește executarea lucrărilor pe drumurile publice. Au fost verificate 7 lucrări efectuate pe drumurile publice, iar în urma activităților au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 15.000 de lei, toate pentru nerespectarea art. 8, alin 1 din Regulamentul de aplicare al O.U.G. 195/2002, respectiv pentru efectuarea de lucrări fără a solicita și deține avizul poliției rutiere.
Acțiuni împotriva faptelor antisociale
Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 3 au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Au fost legitimate 92 de persoane și au fost oprite, pentru control, 32 de autovehicule. În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 78 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 36.000 de lei, dintre care 53 la Legea 61/1991R și 17 la O.U.G. 195/2002. De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării, 2 permise de conducere, și au fost retrase 3 certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Prevenirea violenței și a consumului de substanțe psihoactive
Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență, precum și pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de substanțe psihoactive. Au fost legitimate 54 de persoane și au fost oprite, pentru control, 9 autovehicule. În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 11.400 de lei.
Acțiuni în domeniul ordinii publice
În noaptea de 21/22 martie 2026, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Ordine și Siguranță Publică au desfășurat o acțiune în zona parcurilor, sălilor de jocuri de noroc și a obiectivelor de interes public. Au fost legitimate 43 de persoane, fiind controlate 27 de obiective. În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 16.000 de lei.
Acțiuni desfășurate de poliția din Medgidia și Mangalia
Polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență, precum și pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică. Activitățile au fost desfășurate în municipiul Medgidia, precum și în comunele Cobadin, Ciocârlia, Viișoara, Peștera și Castelu. Au fost legitimate 178 de persoane, fiind oprite, pentru control, 142 de autovehicule. În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 45 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 21.000 de lei, și a fost reținut, în vederea suspendării, un permis de conducere. Totodată, au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.
Polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea consumului de băuturi alcoolice sau a altor substanțe. Au fost legitimate 110 persoane, fiind oprite, pentru control, 89 de autovehicule. În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 12.000 de lei, și a fost reținut, în vederea suspendării, un permis de conducere. Totodată, a fost retras un certificat de înmatriculare.
