O NOUĂ RUNDĂ PLINĂ DE NEAȘTEPTAT! Transformare spectaculoasă pe podiumul Ligii a IV-a!
Portul Constanța a urcat pe prima poziție în clasament, fiind urmată de Sparta Techirghiol și Constructorul Topraisar, în timp ce fostul lider, CS Năvodari, a ieșit de pe podium.
Lupta pentru titlul de campioană județeană devine din ce în ce mai intensă, cu patru echipe situate pe o distanță de doar trei puncte după 20 de etape disputate în actualul sezon. Runda desfășurată la finalul acestei săptămâni a adus un nou lider, Portul Constanța, care a obținut victoria la limită pe teren propriu împotriva Gloriei Albești, cu 2-1. De asemenea, Sparta Techirghiol a câștigat tot la limită, în fața propriilor suporteri, în meciul cu Victoria Cumpăna, rezultat care le-a permis să avanseze pe poziția secundă.
În schimb, CS Năvodari, fostul lider, a suferit al doilea eșec consecutiv, cedând în disputa din deplasare cu CS Lumina, scor 2-1. Drept urmare, Constructorul Topraisar se află acum pe locul 3, după ce a învins fără emoții CSO Ovidiu cu 6-0.
În spatele celor patru echipe de pe podium, Poseidon Limanu-2 Mai a obținut 3 puncte la „masa verde”, deoarece CSC Mihail Kogălniceanu nu s-a prezentat la meci. CSO Murfatlar a continuat seria pozitivă cu o victorie pe terenul celor de la Aurora 23 August, iar CS Eforie a urcat un loc în clasament, având în vedere că a câștigat 3 puncte la „masa verde” la Hârșova, după retragerea gazdelor din campionat în această iarnă. Viitorul Cobadin a obținut o victorie clară în fața penultimei clasate, Știința ACALAB Poarta Albă, cu 4-1.
Rezultatele etapei
- Portul Constanța – Gloria Albești 2-1
- CS Lumina – CS Năvodari 2-1
- Viitorul Cobadin – Știința ACALAB Poarta Albă 4-1
- Sparta Techirghiol – Victoria Cumpăna 1-0
- Aurora 23 August – CSO Murfatlar 1-3
- Viitorul Hârșova – CS Eforie 0-3
- Poseidon Limanu-2 Mai – CSC Mihail Kogălniceanu 3-0
- Constructorul Topraisar – CSO Ovidiu 6-0
Clasamentul
- Portul Constanța – 52p
- Sparta Techirghiol – 50p
- Constructorul Topraisar – 49p
- CS Năvodari – 49p
- Poseidon Limanu-2 Mai – 41p
- CSO Murfatlar – 38p
- Victoria Cumpăna – 35p
- CS Lumina – 32p
- CS Eforie – 27p
- Aurora 23 August – 24p
- Viitorul Cobadin – 23p
- Gloria Albești – 18p
- CSO Ovidiu – 16p
- Viitorul Hârșova – 12p
- Știința ACALAB Poarta Albă – 3p
- CSC Mihail Kogălniceanu – 3p
