O jumătate de veac de la tragedia care a lăsat o amprentă adâncă în Constanța
Pe 5 aprilie 1995, două vieți tinere s-au stins în urma unei tragedii care a îndurerat întreaga comunitate din județul Constanța. Cpt. post-mortem Iulian Popa, de doar 23 de ani, și Sg. maj. post-mortem Dumitru Doiciu, de 20 de ani, au căzut la datorie în timpul unei misiuni de stingere a unui incendiu la silozurile „Pacomb” SA Nazarcea. Cei doi pompieri, membri ai Companiei de Pompieri Medgidia, și-au sacrificat viețile în urma unei deflagrații care a avut loc în timpul operațiunii.
În acest an se împlinesc 30 de ani de la acea tragedie, iar astăzi se aduce un omagiu eroilor care au dat totul pentru a salva vieți. Pe 5 aprilie 1996, Lt. Iulian Popa, comandant al subnității de pompieri de la Medgidia, era pe picior de plecare când a sunat alarma. A decis să nu-și aștepte schimbul și să meargă spre locul incendiului, silozul de la Nazarcea.
O celulă plină cu cereale fumega de zile bune, din câte spun martorii, însă s-a aprins cu adevărat în acea zi. Celula, având forma unui cilindru înalt de aproximativ 20 de metri și cu o lățime de șase metri, s-a autoaprins treptat din cauza imprudenței celor care au aruncat cerealele, uitând să pornească sistemul de ventilație. Ajungând la locul incendiului, pompierii s-au urcat pe încăperea de deasupra silozului pentru a putea stinge focul eficient.
După câteva minute, celula a explodat violent, izbindu-i pe pompieri de pereți. Explozia a fost atât de puternică, încât cei doi, Iulian Popa și Dumitru Doiciu, au fost izbiți de plafonul încăperii pe care se aflau, fiind apoi aruncați în celulă, în flăcări. După doar câteva secunde, tavanul a căzut peste ei, sub ochii colegilor care priveau neputincioși. Abia după două ore de luptat cu flăcările și apoi de îndepărtare a molozului, pompierii au reușit să-i scoată pe cei doi colegi care, din păcate, nu supraviețuiseră.
Comandantul Iulian Popa, în vârstă de 23 de ani, era șef de promoție la Academia Alexandru Ioan Cuza. Era un tânăr liniștit, cu planuri mari de viitor. Colegul său, Dumitru Doiciu, avea doar 20 de ani și venise de pe băncile școlii pentru a face ceea ce și-a dorit mereu, să fie pompier.
