Noutăți despre sediul Judecătoriei Constanța
La începutul anului 2025, s-au făcut cunoscute informații referitoare la construcția unui nou sediu al Judecătoriei Constanța, ce urmează a fi amplasat pe strada Traian, în apropierea Parcului Arheologic, între clădirea GSP și Restaurantul Colonadelor. Deși a fost eliberat un certificat de urbanism, detalii suplimentare nu au fost comunicate până în prezent.
Ministerul Justiției a oferit clarificări referitoare la acest proiect. „Obiectivul de investiții ‘Sediu Judecătoria Constanța’ este integrat în Memorandumul având ca temă ‘Programul național de consolidare a infrastructurii instanțelor de judecată’, program implementat de Compania Națională de Investiții S.A., în baza protocolului de colaborare încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerul Justiției. În etapa actuală, se preconizează reluarea de către instanță a procedurilor preliminare reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 907/2016, respectiv parcurgerea Fazei I, care vizează elaborarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare, documente fundamentale pentru definirea parametrilor tehnico-funcționali și a soluțiilor de investiție,” au declarat reprezentanții Ministerului Justiției.
Documentele menționate vor fi întocmite în corelare cu certificatul de urbanism emis în anul 2025, precum și cu cerințele cadrului normativ aplicabil în domeniul investițiilor publice și al proiectării construcțiilor. După finalizarea și avizarea documentației, aceasta va fi trimisă Companiei Naționale de Investiții S.A. pentru a demara procedurile aferente fazei de proiectare tehnică detaliată și inițierea execuției lucrărilor. Stabilirea termenului de realizare a obiectivului va fi posibilă cu un grad adecvat de precizie abia după elaborarea documentației tehnice de execuție, care va fundamenta calendarul de implementare, resursele necesare și etapele operaționale ale investiției.
Referitor la certificatul de urbanism, acesta a fost eliberat în scopul obținerii autorizației de construire, având o valabilitate de doi ani. Amplasamentul este situat pe strada Traian nr. 51A și va viza o clădire cu patru etaje.
