Noaptea Culturii și expoziția „PoemaFoto” marchează Luna Poeziei la Constanța
Poezia își revendică, din nou, un spațiu central în viața culturală a Constanței, odată cu deschiderea oficială a Lunii Poeziei în cadrul Serilor KULTurale. Invitata specială este scriitoarea Svetlana Cârstean, una dintre cele mai apreciate voci ale literaturii române contemporane, într-o întâlnire care propune dialog, reflecție și o celebrare a comunității construite în jurul artei cuvântului.
Evenimentul se va desfășura la Club Doors, de la ora 18:30, și marchează începutul unei noi ediții a Lunii Poeziei printr-un dialog între autori și public. Svetlana Cârstean va intra în conversație cu poeta Iulia Pană, președintele Asociației KULTurale. Discuția va aduce în prim-plan teme esențiale ale poeziei contemporane, precum memoria ca teritoriu al recuperării, identitatea fragilă și mereu în transformare, vulnerabilitatea ca formă de luciditate și forța cuvântului poetic de a genera sens și reconstrucție interioară.
Publicul este invitat la o întâlnire care depășește lectura propriu-zisă și devine un exercițiu de apropiere prin literatură. Evenimentul va include, de asemenea, o trecere în revistă a activităților desfășurate în ultimul an de Asociația KULTurale, confirmând consolidarea unei platforme culturale active la nivel local.
În 2024, asociația a găzduit întâlniri cu scriitori și artiști precum Radu Aldulescu, Doina Ruști, Bogdan Ghiu și George C. Dumitru, a organizat expoziții de artă fotografică și seri de Open Mic dedicate poeziei emergente. KULTurale s-a implicat, de asemenea, în proiecte de amploare, precum Festivalul Poezie la Nisip, devenit un reper cultural al verii pe litoral.
În cadrul întâlnirii va fi vernisată și expoziția „PoemaFoto”, cu lucrări aparținând membrilor Asociației grupați în FotoKult, un proiect care explorează dialogul dintre imagine și text, dintre expresia vizuală și cea poetică. Asociația KULTurale invită constănțenii să celebreze împreună poezia și comunitatea care se construiește în jurul ei.
