Moștenirea unui termen: adevăruri legale din spatele unei tradiții ancestrale
Termenul „fiul/fiica lui Natural“ este întâlnit frecvent în documentele de stare civilă și în instanțele de judecată, în special în procesele penale, referindu-se la persoanele care nu au un tată recunoscut în acte. Originea acestui termen juridic se regăsește în Decretul nr. 130/1949, care reglementează condiția juridică a copilului natural, definit ca un copil născut în afara căsătoriei.
Decretul nr. 130 din 1 aprilie 1949, emis de Marea Adunare Națională și publicat în Buletinul Oficial nr. 15 din 2 aprilie 1949, stipulează, în Art. 1, că „Copilul natural are aceeaşi situaţie legală ca şi aceea a unui copil legitim, faţă de mama şi rudele acesteia“. Articolul 2 prevede că tatăl copilului natural poate recunoaște copilul prin declarație făcută ofițerului Stării Civile, iar în lipsa unei asemenea declarații, recunoașterea poate fi realizată prin înscris autentic sau în formă testamentară. De asemenea, minorii pot recunoaște copiii lor naturali, dacă au discernământ la momentul recunoașterii. Dacă tatăl este interzis sau decedează în interval de trei ani de la nașterea copilului, bunicul dinspre tată poate efectua recunoașterea.
În practica actuală, termenul a fost prescurtat, iar copiii înscriși fără tată sunt adesea menționați formal ca „fiul/fiica lui Natural“. În România, absența tatălui în acte este o realitate pentru mulți copii, iar în cazul în care tatăl refuză să-și asume paternitatea, copilul va fi înscris în certificatele oficiale doar cu mama menționată. Dacă mama știe cine este tatăl, dar acesta nu recunoaște voluntar, ea are dreptul legal de a iniția o acțiune în stabilirea paternității prin instanță, conform Codului civil român.
