Ministrul Justiției a propus candidaturile pentru conducerea marilor parchete
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a înaintat marți președintelui Nicușor Dan propunerile pentru șefia marilor parchete din România. Conform art. 148 alin. (1),(3) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, au fost trimise propunerile de numire în funcțiile de conducere din cadrul Ministerului Public.
Lista propunerilor este următoarea:
- Cristina Chiriac – procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;
- Marius Voineag – procuror adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;
- Ioan-Viorel Cerbu – procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție;
- Marinela Mincă – procuror-șef adjunct al Direcției Naționale Anticorupție;
- Marius-Ionel Ștefan – procuror-șef adjunct al Direcției Naționale Anticorupție;
- Codrin-Horațiu Miron – procuror-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism;
- Alex-Florin Florența – procuror-șef adjunct al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism;
- Gill-Julien Grigore-Iacobici – procuror-șef adjunct al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Gill-Julien Grigore-Iacobici, propus pentru funcția de procuror-șef adjunct al DIICOT, va susține mâine al doilea interviu la Ministerul Justiției.
