Mihai Dimian, ales de PNL pentru a conduce Ministerul Educației
Partidul Național Liberal (PNL) a votat, în unanimitate, propunerea lui Ilie Bolojan pentru Ministerul Educației. Mihai Dimian, rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, a fost nominalizat și validat pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării.
Biroul Politic Național al PNL s-a reunit luni, 2 martie, începând cu ora 18.00, în format online, pentru a analiza teme de pe agenda politică și guvernamentală. În cadrul ședinței, unul dintre punctele discutate a fost nominalizarea candidatului pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării. La inițiativa președintelui PNL și premierului României, Ilie Bolojan, a fost propus și validat, în unanimitate, domnul profesor universitar doctor Mihai Dimian.
Citește și: Cât de mari vor fi bursele studenților în 2026. Ce a anunțat Guvernul.
