Merz solicită SUA și UE să contureze un plan pentru „după” în Iran
Cancelarul Friedrich Merz a solicitat, duminică, partenerilor europeni și americani să înceapă planificarea viitorului Iranului și al regiunii. El a subliniat că, deși guvernul său susține obiectivele de non-proliferare nucleară, escaladarea conflictului rămâne riscantă.
Merz a declarat că guvernul german împărtășește obiectivul SUA de a pune capăt programelor nucleare și balistice ale Iranului, dar a atras atenția asupra riscurilor existente. „Împărtăşim interesul SUA de a vedea încheiat acest regim al terorii şi oprit armamentul nuclear şi balistic periculos”, a afirmat el în faţa presei.
În același timp, Franța a condamnat „atacurile masive şi nejustificate” efectuate de Iran împotriva țărilor din Golf și Iordanie. Șeful diplomației franceze, Jean-Noel Barrot, a afirmat că „țările din Orientul Mijlociu sunt țintite de atacuri masive și nejustificate ale Iranului”, menționând Arabia Saudită, Qatar, Bahrein, Kuweit, Oman și Iordania ca fiind implicate într-un război pe care nu l-au ales.
Barrot a adăugat că Franța a transmis fiecărei dintre aceste țări „deplina solidaritate și sprijinul total” al Parisului.
