MAE informează: Aproximativ 14.000 de români se află în zona conflictuală din Orientul Mijlociu
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Andrei Ţărnea, a anunțat într-o conferință de presă că aproximativ 14.000 de cetăţeni români afectaţi de conflictul din Orientul Mijlociu sunt în atenția Celulei de Criză. Dintre aceștia, 400 de cazuri prioritare sunt înregistrate doar în Emiratele Arabe Unite.
„Avem în continuare un număr semnificativ de cetăţeni români care sunt fie turişti, fie în tranzit, fie rezidenţi care sunt în atenţia serviciilor consulare a României şi a Celulei de Criză a MAE. În acest moment, avem circa 14.000 de cetăţeni în atenţie. Dintre cei care au fost în atenţia noastră, circa 1.500, din datele noastre, au revenit în România, circa 1.000 cu mijloace puse la dispoziţie de România, 500 prin mijloace proprii”, a declarat Andrei Ţărnea.
De asemenea, Ţărnea a subliniat că în Emiratele Arabe Unite sunt 400 de persoane prioritare. „Avem circa 400 de persoane prioritare numai în Emiratele Arabe Unite, numai în Dubai, ceva mai puţin în Abu Dhabi, dar numai în acest stat avem 400 de cazuri prioritare. Rămân cazuri prioritare şi în Qatar şi în regiune”, a adăugat acesta.
