Impactul pe termen lung al anorexiei, bulimiei și mâncatului compulsiv
Un studiu amplu realizat în Marea Britanie arată că persoanele diagnosticate cu anorexie, bulimie sau tulburare de alimentație compulsivă rămân expuse riscurilor medicale serioase chiar și la un deceniu după stabilirea diagnosticului. Aceștia prezintă incidențe crescute de boli hepatice, metabolice, osoase și tulburări psihice comparativ cu populația generală.
Analiza, publicată în revista BMJ Medicine, a inclus datele a aproximativ 24.700 de persoane diagnosticate cu o tulburare de alimentație, comparându-le cu un grup de circa 493.000 de persoane fără un astfel de diagnostic. Femeile și adolescentele au reprezentat 89% din grupul studiat, iar distribuția tipurilor de tulburări a inclus 15% cazuri de anorexie, 21% de bulimie și 5% tulburare de alimentație compulsivă, restul fiind forme nespecificate.
În primul an după diagnostic, persoanele cu tulburări de alimentație au prezentat riscuri semnificativ crescute pentru afecțiuni precum boli hepatice, insuficiență renală, osteoporoză, diabet, insuficiență cardiacă, depresie, auto-vătămare și comportament suicidar, comparativ cu grupul fără tulburări de alimentație. Deși aceste riscuri au scăzut la cinci și zece ani, ele au rămas totuși mai ridicate decât în rândul populației generale.
Monitorizarea continuă este esențială
Autorii studiului subliniază importanța monitorizării continue a persoanelor cu antecedente de tulburări de alimentație, având în vedere impactul pe termen lung asupra sănătății fizice. De asemenea, cercetătorii atrag atenția asupra unor limitări ale cercetării, cum ar fi lipsa informațiilor privind severitatea tulburărilor în cazul fiecărui pacient, factor care poate influența evoluția medicală.
Participanții cu tulburări de alimentație au avut, totodată, o probabilitate mai mare de a prezenta alte probleme de sănătate, în special tulburări psihice, înainte de diagnostic. Aceste condiții preexistente pot agrava evoluția tulburărilor de alimentație și pot contribui la riscurile ulterioare. Rezultatele oferă o perspectivă importantă asupra consecințelor îndelungate ale acestor afecțiuni.
Cercetătorii recomandă medicilor de familie să colaboreze îndeaproape cu specialiștii pentru a sprijini recuperarea pacienților, mai ales în cazurile în care nevoile acestora sunt prea complexe pentru intervențiile de intensitate redusă, dar nu suficient de severe pentru a primi suport medical de specialitate.
